Ziua Muncii (1 Mai) sărbătorită în cea mai mare parte a Europei și Ziua Constituției, sărbătorită pe 3 mai în Polonia, presupun numeroase restricţii de circulaţie pentru camioane.

Astfel, Germania, Cehia și Slovacia au planificat interdicții de circulaţie pentru luni, 1 Mai, care se adaugă celor obişnuite de duminică şi care vizează vehiculele cu MTMA de peste 7,5 tone, astfel:

În Germania:

  • Duminică, 30 aprilie, între orele 0.00 și 22.00
  • Luni, 1 mai, între orele 0.00 și 22.00

În Republica Cehă:

  • Duminică, 30 aprilie, între orele 13.00 și 22.00
  • Luni, 1 mai, între orele 13.00 și 22.00

În Slovacia:

  • Duminică, 30 aprilie, între orele 0.00 și 22.00
  • Luni, 1 mai, între orele 0.00 și 22.00.

În Italia, Autostrade per l’Italia se așteaptă la trafic intens pe rețeaua sa de autostrăzi, în special în după-amiaza zilei de vineri 28 aprilie (între orele 14:00 și 19:00) și în dimineața zilei de sâmbătă, 29 aprilie (între 8:00 și 12:00), pentru plecări și în după-amiaza zilei de 1 mai și dimineața zilei de 2 mai pentru retur. Vehiculele de peste 7,5 t nu vor putea circula duminică şi luni, între orele 9.00 și 22.00.

În Polonia, vor fi patru zile cu interdicții, care se vor aplica vehiculelor cu o MTMA mai mare de 12 tone:

  • Duminică, 30 aprilie, între orele 18.00 și 22.00
  • Luni, 1 mai, între orele 8.00 și 22.00
  • Marți, 2 mai, între orele 18.00 și 22.00
  • Miercuri, 3 mai, între orele 8.00 și 22.00.

Interdicțiile din Franţa sunt importante prin prisma faptului că britanicii au planificat vineri, 28 aprilie, un amplu protest care ar putea paraliza traversarea Canalului Mânecii. Pentru vehiculele de peste 7,5 t, interdicţiile încep sâmbătă, 29 aprilie, ora 22.00 şi se termină luni, 1 mai, ora 22.00

Însă Franța are o excepție specială pentru vehiculele care merg către sau dinspre Calais, în legătură cu traversările din sau către Anglia – aceste vehicule pot circula pe autostrada A16 dintre Calais și granița cu Belgia și în zilele de duminică și de sărbătorile legale. În practică, asta înseamnă că, și în timpul interdicției de mai sus, se poate ajunge din Canalul Mânecii în țările Benelux.

Reamintim că, în Ungaria, au fost acceptate două derogări pe timp de noapte de la interdicția de a conduce vehicule grele. Cu așa-numitele „ferestre pe timp de noapte”, interdicția de conducere a vehiculelor de peste 7,5 tone nu va începe sâmbătă seara, la 22:00, ci se aplică astfel:

  • Duminică, 30 aprilie, de la 06:00 la 22:00
  • Luni, 1 mai, de la 06:00 la 22:00.

40ton.net subliniază faptul că, atât în Belgia, cât și în Olanda, interdicțiile de circulație pentru camioane pur și simplu nu se aplică.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 2 – aprilie 2023)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare