Pe 4 mai 2022, ministrul Muncii și Solidarității Sociale din România, Marius-Constantin Budai, şi ministrul Muncii și Politicilor Sociale din Italia, Andrea Orlando, au semnat la București memorandumul de înțelegere pentru o colaborare privind combaterea detașării transnaționale ilegale a lucrătorilor. Înțelegerea se referă la schimbul de informații în cadrul inspecției muncii, pentru prevenirea infracțiunilor referitoare la detașare, munca nedeclarată și intermedierea ilegală, chiar și în context sezonier, precum și pentru promovarea și garantarea aplicării corecte a reglementărilor naționale și europene respective, în scopul protejării drepturile lucrătorilor care desfășoară activități pe teritoriul celuilalt stat.

Autoritățile de supraveghere italiene și române vor face schimb de informații privind salariile și condițiile de muncă; neregulile identificate în timpul inspecțiilor, inclusiv orice sancțiuni aplicate; identificarea încălcărilor drepturilor lucrătorilor, care decurg din legile naționale și reglementările europene respective, inclusiv cazurile de muncă nedeclarată, detașarea neautorizată sau intermedierea ilegală a forței de muncă de pe teritoriul unuia dintre statele respective pe teritoriul celuilalt și măsurile luate; respectarea obligațiilor în vigoare privind sănătatea și securitatea la locul de muncă și în scopul prevenirii extinderii Covid-19, în limitele competențelor și atribuțiilor personalului de inspecție din fiecare dintre state; accidentele de muncă ale lucrătorilor din statul unei părți care au loc pe teritoriul celeilalte părți, în limitele competențelor și atribuțiilor autorităților de supraveghere vizate de memorandum.

Următorul pas va fi elaborarea unui plan de acțiune comun. Autoritățile interesate în implementarea acestui memorandum sunt Inspectoratul Național al Muncii din Italia și Inspecția Muncii din România.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut