Operatorii anulează comenzile de autoutilitare electrice de 4,25 t din cauza lipsei unor reguli clare de utilizare a acestora, spune Asociația Flotelor Profesioniste (AFP) din Marea Britanie, solicitându-le operatorilor să ceară măsuri guvernamentale pentru a stopa confuzia.

Potrivit Motor Transport, AFP avertizează că o „mică încurcătură” între diferite organisme guvernamentale cu privire la regulile privind operarea autoutilitarelor de 4,25 t se transformă într-o criză care împiedică operatorii să se angajeze în achiziţia lor. Problema constă în sfaturile contradictorii venite din partea Oficiului pentru Vehicule cu Emisii Zero (OZEV) și Autorității pentru Standardele Vehiculelor (DVSA) cu privire la permisul necesar pentru a conduce aceste dube electrice de 4,25 t.

În 2019, DfT a creat o derogare specială care le permitea șoferilor cu permis B, care anterior puteau conduce doar vehicule de 3,5 t, să conducă o dubiță electrică de 4,25 t, ca recunoaștere a greutății suplimentare pe care bateriile o aduc vehiculului. Cu toate acestea, pe măsură ce anul trecut au apărut pe piață mai multe camionete electrice de 4,25 t, a reieșit că, deși OZEV consideră că vehiculele au fost dereglementate de la toate responsabilitățile operatorului care se aplică în mod normal dubelor de peste 3,5 t, DVSA și DfT cred că unele încă se aplică.

Confuzia apare deci la cerințele operaționale suplimentare. Conform interpretării actuale a asociației, acestea includ ITP la fiecare 12 luni și montarea unui limitator de viteză. În plus, orice vehicul care operează în afara unei raze de 100 km de bază ar trebui să respecte regulile UE privind orele de conducere și ar fi necesar un tahograf, în vreme ce vehiculele care operează pe o rază de 100 km nu necesită echipare cu tahograf.

Paul Hollick, președintele AFP, a declarat că situația generează consternare în rândul membrilor, mulți anulând comenzile de vehicule din cauza lipsei unor reguli clare și a temerilor că ar putea încălca legea din neatenție, prin tratarea acestora ca dube diesel de 3,5 t. „Ne bucurăm pentru derogarea privind vehiculele de 4,25 t. Dar flotele primesc tot felul de sfaturi contradictorii – nu doar de la OZEV și DVSA, ci și de la producători, dealeri, companii de leasing și altele – fără nicio soluție. De aceea, auzim că mulți operatori pur și simplu anulează comenzile.”

Președintele AFP a spus că asociaţia își intensifică acum lobby-ul față de OZEV, DVSA și DfT pentru a-și alinia interpretările în conformitate cu intenția inițială ca utilitarele de 4,25 t să poată fi operate exact ca echivalentele lor de 3,5 t.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut