Furnizorul de spații logistice și proprietăți imobiliare semi-industriale, VGP, a închiriat peste 8.000 m2 de spațiu logistic în VGP Park București Nord către Alaska Energies, una dintre cele mai importante companii de energie regenerabilă din Europa. Spațiul va fi folosit de Alaska pentru extinderea operațiunilor sale de logistică, depozitarea și distribuția produselor de energie regenerabilă.

Localizarea parcului în partea de nord a Bucureștiului, la intersecția autostrăzii A3 cu șoseaua de centură a capitalei, pe lângă beneficiul dat de disponibilitatea forței de muncă din zonă, îl face potrivit pentru companiile active în logistică, e-commerce și retail, fiind totodată o locație cu acces fluid spre centrul orașului pentru distribuția last mile. Clădirea ce găzduiește acest nou chiriaș este certificată BREEAM, cu clasificarea Foarte Bine. „Suntem mândri să primim Alaska Energies în VGP Park București Nord. Alaska operează într-unul dintre segmentele de afaceri cu cea mai rapidă creștere din România și suntem încântați că îi putem asigura toate condițiile pentru desfășurarea activității”, a declarat Claudia Petre, Leasing Officer, VGP România.

Matei Neagu, Director Comercial, Alaska Energies România, adaugă: „Transferul operațiunilor într-un sediu mai mare și mai complex este o mutare firească în dezvoltarea companiei. Ultimii ani ne-au adus creșteri constante ale cifrei de afaceri, o dovadă clară a faptului că piața românească apreciază atât produsele, cât și serviciile conexe oferite de noi. Europa se află, evident, într-o tranziție către energia verde și ne bucurăm că putem sprijini această inițiativă și în România.”

Pe parcursul procesului de închiriere, consilierea a fost asigurată de Crosspoint Real Estate.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut