În transportul de peşte, călătoria spre sud se face de obicei în regim expres. Cu toate acestea, chiar și pe o rută atât de rapidă, şoferii pot fi controlaţi şi amendaţi pentru efectuarea pauzei săptămânale de 45 de ore în cabină, după cum a arătat inspecția de duminica trecută din Suedia.
Un șofer rus care lucrează pentru o companie de transport extrem de cunoscută în Lituania, a fost oprit lângă Stockholm de către departamentul de poliție rutieră din Västerås. Deşi în momentul controlului acesta efectua un transport frigorific de somon, organele suedeze au decis să-l verifice pentru opririle de weekend, cerând dovada că a efectuat pauzele de 45 de ore de odihnă în afara cabinei.
Șoferul nu avea așa ceva, deşi se afla pe șosea deja de câteva săptămâni. Drept urmare, două pauze săptămânale din ultima lună au fost considerate ilegale şi, pentru fiecare dintre ele, compania a fost amendată cu 20.000 de coroane, astfel încât amenda totală a fost de 40.000 de coroane (aproximativ 3.885 de euro). Mai mult, controlul a avut loc noaptea, ceea ce a împiedicat firma să plătească amenda imediat. Ca urmare, semiremorca frigorifică încărcată cu marfă perisabilă a trebuit să aștepte până dimineața, cu blocaj pe volan.
Astfel de practici sunt complet normale și comune în Suedia. De la introducerea amenzilor pentru odihna de 45 de ore în cabină, poliția suedeză efectuează în mod regulat controale. Șoferii trebuie să arate unde și-au petrecut weekend-urile libere, iar dacă nu o fac, pentru fiecare pauză de 45 h efectuată în parcare se percep 20.000 de coroane (peste 1.900 de euro) penalități pentru companie.