Asociaţia Internaţională a Expeditorilor din Turcia îşi avertizează membrii asupra unor neînţelegeri privind înregistrarea călătoriilor în sistemul BiReg din Ungaria, care se pot solda cu amenzi usturătoare. Practic, una dintre neregulile observate în controalele iniţiate de la introducerea obligativităţii, pentru toți operatorii de transport marfă care efectuează servicii către/din, respectiv prin/în Ungaria de a înregistra atât compania, cât și operațiunile de transport pe platforma www.bireg.hu, arată că vehiculul a fost înregistrat simultan la intrare în Ungaria, adică au fost menţionate şi datele de intrare şi cele de ieşire. Iar aceste înregistrări duble au fost sancționate de autoritățile BiReg.

Pentru a depăși problema în cauză, transportatorii trebuie să furnizeze punctele de trecere a frontierei de intrare și de ieșire și informații privind kilometrajul, în secțiunea “Evenimente de înregistrare a călătoriilor” din sistemul BiReg, însă unul câte unul, chiar înainte de a intra și ieși din Ungaria. Informațiile privind punctul de intrare și cel de ieșire nu trebuie introduseîn același timp. În caz contrar, ca urmare a inspecțiilor în trafic, se aplică o sancțiune de 2.500 de euro.

Reamintim că obligația de înregistrare în platforma BiReg este obligatorie pentru următoarele tipuri de transport:

  • operațiuni de transport rutier internațional în nume propriu, cu vehicule cu o greutate maximă încărcată de peste 3,5 tone, realizate în baza unei autorizații CEMT sau unei autorizații bilaterale (după caz);
  • operațiuni de transport închiriate sau comandate, cu vehicule cu o greutate maximă încărcată de peste 3,5 tone, realizate în baza unei autorizații CEMT sau unei autorizații bilaterale;
  • operațiuni de cabotaj pe teritoriul Ungariei, în baza unui permis bilateral și deținerea unei licențe comunitare.

Măsura se aplică şi transportului fără marfă care face obiectul operațiunilor menționate mai sus.

Înregistrarea operațiunilor de transport se va face:

  • înainte de  a intra în Ungaria în cazul operațiunilor de transport spre Ungaria sau care tranzitează teritoriul Ungariei;
  • înainte ca marfa să fie încărcată în Ungaria în cazul operațiunilor de transport care au ca punct de plecare Ungaria.

Autoritățile din Ungaria au anunțat încă de la început că vor efectua verificări privind exactitatea datelor introduse în sistem, iar în cazul în care lipsește vreo informație, autoritatea de control va completa informația lipsă și va aplica o amendă contravenientului. În cazul în care un transport efectuat pe teritoriul Ungariei nu este înregistrat în sistemul BiReg, autoritățile competente pot aplica amenzi de până la 800.000 HUF (cca. 2.238 Euro).

Operatorii de transport (companiile) au obligaţia de a se înregistra în acest sistem o singură dată, iar ulterior, în baza contului creat, vor completa datele solicitate de fiecare dată când se va efectua un transport.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut