Nearshoring, friend-shoring şi reindustrializare – soluţii ale crizei lanțului de aprovizionare

Doi ani de pandemie globală și războiul ruso-ucrainean au zguduit profund lanţurile de aprovizionare. Mai mult, salariile în creștere în locațiile de producție care până mai ieri aveau costuri reduse și riscul crescut dat de schimbările climatice, greve și accidente, cum a fost blocajul Canalului Suez, au alimentat discuțiile despre nearshoring și friend-shoring, adică diversificarea surselor de aprovizionare centrată pe țări mai apropiate de zonele de consum și/sau țări „prietenoase”. Companiile europene și-au dat seama că strategiile de diversificare sunt esențiale pentru menținerea nivelurilor optime de stoc, iar în ultima perioadă şi investițiile străine directe sugerează o mișcare profundă către regionalizarea lanțurilor de aprovizionare, în special în sectoarele strategice. În plus, o altă tendință câștigă teren în UE și SUA: reindustrializarea, în special în industrii ca energia curată și semiconductorii, în paralel cu o scădere a fluxurilor către Asia de Est, în special către China.

Tendința de reindustrializare, cuplată cu o macroeconomie generală lentă în 2023, ar putea duce la un model mai conservator și mai fragmentat al investiţiilor străine directe în acest an și, prin urmare, la modele de lanț de aprovizionare mai concentrate la nivel regional în anii următori. „Scenariile de risc versus cost, în combinație cu pierderea ulterioară a infrastructurii de producție în Europa, după ce o mare parte a acesteia s-a mutat în Asia, au arătat că piețele asiatice au continuat să fie favorizate ca parteneri comerciali și baze de producție pentru o gamă largă de produse. Dar lucrurile se schimbă acum!”, a precizat Guy Guirard, șeful de logistică EMEA la JLL. Pe de altă parte, şi China este un investitor activ în strategia de diversificare, atrag atenţia analiştii Upply. Pe lângă faptul că a fost cel mai mare investitor din Malaezia în 2022, China continentală și Hong Kong au generat împreună cel mai mare număr de proiecte noi în Vietnam (21%) anul trecut. Ele ocupă, de asemenea, locul al 8-lea și, respectiv, al 10-lea între cei mai mari investitori din Mexic în 2022. Riscurile politice au împins nu numai SUA și Europa să practice friend-shoring, ci și China. În 2022, Ungaria a fost singura țară din Europa de Est în care China a investit, prin producătorul de baterii pentru vehicule electrice, CATL. Buna înțelegere politică dintre China și Ungaria a jucat probabil un rol semnificativ în alegerea locaţiei, precum și alți factori, precum proximitatea producătorilor europeni de automobile.

Nearshoring-ul, soluţie la întreruperea lanțului de aprovizionare
Aducerea producției mai aproape de casă este o alternativă mai atractivă la modelul de afaceri offshoring. Deși offshoring-ul oferă numeroase beneficii – inclusiv acces la o gamă mai diversă de competențe, proximitatea de locațiile materiilor prime și costuri reduse cu forța de muncă – creșterea cererii și a restricțiilor legate de Covid-19 a provocat întârzieri masive, iar majoritatea producătorilor și retailerilor au fost afectați.
Nearshoring-ul asigură o reacție mai rapidă la cererea pieței și un tranzit mai scurt de la producător la client. În plus, furnizorii și comercianții cu amănuntul se bucură și de avantajul de a opera într-un fus orar mai convenabil.
Statisticile privind investiţiile străine directe în 2022 sugerează că investitorii au prioritizat opțiunile de nearshoring și friend-shoring. În cazul Europei, investiţiile străine au stagnat în general, dar o tendinţă pozitivă poate fi observată în multe țări din Europa Centrală și de Est (ECE), precum și în Peninsula Iberică și Suedia. În mod similar, în America, nearshoring-ul a favorizat o creștere cu 12% a fluxurilor de investiţii către Mexic în 2022, cea mai mare cifră din 2015.
În plus, după cum precizează Upply, strategia de diversificare către țări „prietenoase” pune în evidenţă India. Atractivitatea țării se datorează potențialului său ca centru de producție, dar și pieței vaste de care dispune. Pe lângă o creștere cu 12% a investiţiilor străine în 2022, numărul de noi proiecte de cercetare și dezvoltare din India a fost cât cel al SUA, Regatului Unit și Chinei la un loc în 2022.
În ceea ce privește Asia de Sud-Est, creșterea cu 21% a numărului de noi proiecte în regiune în 2022 arată atractivitatea acesteia. Indonezia și Thailanda, ţări legate de industria auto, prin prisma faptului că prima are cele mai mari rezerve de nichel, materie primă esențială pentru bateriile vehiculelor electrice, iar cea de-a doua este de mult centrul regional al industriei auto, au generat o creștere pozitivă a fluxurilor de investiţii, în defavoarea Vietnamului şi Malaeziei.

Mexic, marele câştigător
În ciuda tendinței către nearshoring și friend-shoring, investitorii europeni și nord-americani continuă să joace un rol crucial în investițiile din Asia de Sud-Est. SUA și Olanda au fost al doilea și, respectiv, al treilea cel mai mare investitor al Malaeziei în 2022, după China. În cazul Vietnamului, Europa (UE și Regatul Unit) a reprezentat 10% din noile proiecte, iar SUA 4%.
Eforturile de scurtare a lanțului de aprovizionare sunt vizibile și în investițiile făcute de Coreea de Sud și Japonia în nearshoring pentru a deservi mai bine piețele europene și americane. De exemplu, conform Agenției Poloneze pentru Investiții și Comerț, Japonia a fost al treilea cel mai mare investitor al Poloniei în 2022, iar Coreea de Sud a fost cel mai mare investitor în 2021.
În Mexic se construiesc într-un ritm alert noi parcuri industriale, mai ales că şi costurile cu forța de muncă sunt aici semnificativ mai mici decât în China. De la marele producător american de mașini electrice, Tesla, până la producătorul chinez de jante din aliaj Lizhong: companii din întreaga lume se „apropie” și se stabilesc în țara din America Latină. Tendința poate fi observată și în alte părți ale lumii. „Nearshoring înseamnă mutarea producției mai aproape de clientul final. În Mexic, acesta este aproape întotdeauna SUA. Companiile din China, Germania sau chiar Statele Unite își mută producția în Mexic pentru a produce pentru piața americană ”, spune directorul Germany Trade & Invest (GTAI) pentru Mexic și Caraibe, Edwin Schuh.
Companiile din Europa și Asia se află într-o situație similară, mai ales din motive strategice: Apple și-a relocat capacitățile de producție din China în Indonezia, Sony produce smartphone-uri în Thailanda, iar producătorii de articole sportive precum Nike și Puma produc din ce în ce mai mult în Vietnam. Companiile germane își mută adesea locațiile în Europa de Est. „Motivele nearshoring-ului sunt erodarea ordinii comerciale mondiale, politicile agresive de comerț exterior ale unor țări individuale, cum ar fi China și SUA, tensiuni geopolitice mai mari și probleme ale lanțului de aprovizionare, de exemplu în pandemie”, spune directorul departamentului Centrului de Cercetare pentru Inovații și Concurență Internațională de la Institutul pentru Economie Mondială (IfW) din Kiel, Dirk Dohse. „Pentru companii, nearshoringul se referă în primul rând la securitate.”

Germania e atrasă de Italia, care se uită spre Turcia
La sfârşitul anului trecut, Camera de Comerț italo-germană a prezentat rezultatele unui sondaj privind raportarea companiilor germane la Italia în 2023. Referitor la remodelarea lanțului de aprovizionare, 70% dintre cei intervievați au declarat că au început sau au planificat căutarea de noi furnizori, urmând noul scenariu internațional. Mai mult, 20% au început sau finalizat căutarea de noi locații de producție și 23% le-au planificat deja. Aproximativ 70% dintre companiile chestionate privesc mai ales către Italia în căutarea de noi furnizori. Acesta este cel mai mare procent, urmat de cel alocat Zonei Euro (50%) și Germaniei însăși (25%).
Pe de altă parte, presa turcă observă că unele companii italiene, private sau de stat, care operează în Orientul Îndepărtat, sunt tentate acum să îşi relocheze producția în Turcia. Scumpirea energiei, rețelele logistice insuficient dezvoltate și întreruperile în procesul de aprovizionare din alte zone au început să facă Turcia atractivă, mai ales că aici locurile de muncă pot fi acoperite cu forţă calificată, logistica și aprovizionarea nu sunt o problemă, iar materiile prime sunt la îndemână. Președintele Asociației Industriei Auto din Turcia, OSD, Cengiz Eroldu, a spus: „Există o mișcare dinspre centrele de producție din Orientul Îndepărtat către Turcia. Observăm că există o creștere a numărului de companii italiene care doresc să vină în Turcia. Rețeaua logistică și procesul de aprovizionare nu s-au recuperat de doi ani din cauza pandemiei. Se pare că industria auto din Orientul Îndepărtat este foarte afectată, odată cu adăugarea crizei energetice, dar prețurile la energie în Turcia sunt mai mici decât în Europa. Am avut multe întreruperi de producție în trecut din cauza crizei cipurilor, iar acum producția de piese poate fi afectată de criza energetică.”

România, o alternativă încă avantajoasă
Potrivit Manufacturing&Logistics IT, Europa asistă la un boom de nearshoring. Întreprinderile europene privesc către România, Turcia și Maroc ca alternative la producția din Ucraina și Asia, după luni de întrerupere a lanțului de aprovizionare. După cum arată raportul JLL „Întreruperi în lanțul de aprovizionare”, unele companiile din sectorul de retail și de producție au decis deja să-și apropie o parte sau întreaga producție.
Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv România, beneficiază […]

[…] Articolul complet îl puteţi citi în revista Logistic Post nr. 3 / iulie 2023. Pentru achiziţii sau abonamente ne puteţi scrie la office@logisticpost.ro. 

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut