După ce anul trecut volumele de transport, în special cele pe rutier, au crescut semnificativ, anul acesta a început cu o reducere a acestora atât pe plan intern, cât și pe partea de exporturi. Finalul de an se anunță cu o ușoară creștere tradiţională a mărfurilor transportate, urmând ca acestea să se contracte din nou de la începutul anului viitor. Reducerea volumelor a făcut ca lipsa șoferilor să nu mai fie la fel de acută ca anul trecut, iar prețurile au cunoscut o ușoară scădere influențate de prețul la combustibil.
Imprevizibilitatea disponibilităţii mărfurilor a determinat însă o variație destul de mare a tarifelor, astfel încât, firmele mici aleg în continuare să meargă pe curse spot, unde pot crește prețul, în detrimentul siguranței pe care o oferă contractele pe termen lung.

Începând cu ianuarie 2023, volumele de transport rutier au scăzut, după ce anul trecut acestea au cunoscut o creștere semnificativă. Au fost afectate atât exporturile spre Vest, cât și rutele naționale și chiar urbane. „Estimăm, totuși, o creștere de volume spre final de an, însă este incomparabilă cu finalul anului trecut, urmată de o nouă scădere o dată cu începutul lui 2024“, a explicat Lavinia Ștefan, director de transport FM Logistic.
Și reprezentanții DSV Road apreciază că piața nu mai înregistrează același avans major ca în 2022, însă rămâne stabilă. „Acest lucru se vede în volume și în prețurile de transport, influențate de un consum mai redus pe fondul inflației și a restrângerii cheltuielilor, factori care au dus și la reducerea deficitul balanţei comerciale, aflată la unul din cele mai mici cote din ultimii ani“, a spus Sergiu Iordache, managing director DSV Road. 70% dintre clienți companiei sunt IMM, iar acestea au înregistrat o creştere de 20% a volumelor exportate în 2023 […]

2024 se anunță un an greu
Previziunile companiilor de logistică arată că 2024 va aduce probleme și mai mari pentru companiile de transport și logistică, acestea fiind forțate să găsească un echilibru între costurile crescute pe fondul inflației, a creșterii taxelor de drum etc., și a presiunii clienților de a reduce costurile […]

Mai multe despre ce ne poate aştepta anul viitor puteţi citi în cel mai recent număr al revistei Logistic Post, disponibil AICI.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut