Prețurile tot mai ridicate ale carburanților atribuie transportului în comun și transportului colectiv un rol tot mai important. Anticipând cererea în creştere, furnizorul de servicii de mobilitate FlixBus își mărește oferta de călătorii din România și sporeşte frecvența tuturor curselor pentru sezonul de vară. Începând cu 20 iunie, pasagerii vor avea la dispoziție mai multe curse spre 15 țări din Europa, cât și noi destinații precum Istanbul și stațiunile de pe litoralul bulgăresc. 

Anticipând cererea în continuă schimbare, comparativ cu vara trecută, FlixBus a dublat oferta de călătorii din România pentru a răspunde celor mai căutate destinații de vacanță. „În ultimii ani am dezvoltat o rețea extinsă spre Europa oferind posibilitatea de a călători din peste 100 de orașe din România în peste 15 țări. În această vară, am reușit să dublăm oferta de călătorii comparativ cu anul trecut și să oferim posibilitatea de a călători spre noi destinații prin începerea curselor spre Istanbul sau spre litoralul din Bulgaria”, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România.

Începând cu 30 iunie, FlixBus reia cursele sezoniere spre destinații de vacanță din Bulgaria: Varna, Kavarna, Nisipurile de Aur și Albena, cu o frecvenţă de 5 ori pe săptămână. „Dacă ne uităm la prețurile tot mai ridicate ale carburanților, transportul în comun și transportul colectiv joacă un rol tot mai important. Autocarele pe distanțe lungi pot fi o soluție convenabilă pentru cei care își plănuiesc o vacanță cu buget redus. Cu ajutorul partenerilor locali am reușit să creăm oferte spre destinații de vacanță și să oferim o alternativă la autoturismul personal”, a spus Adrian Rășoiu.

Din 23 iunie, FlixBus va relua și cursele spre Veliko Tarnovo, o altă destinație pentru un city-break aproape de casă. Din București, românii pot deja călători zilnic cu Flix în Sofia, una dintre cele mai populare alegeri pentru cei care apelează la autocar.

În perioada de vară, autocarele vor circula zilnic între Bucureși și  Budapesta, iar călătorii din Timișoara vor avea curse zilnice spre Praga sau Viena.

La începutul lui iunie, FlixBus a anunțat primele curse directe din București spre Istanbul în colaborare cu Kamil Koç, conectând Turcia la rețeaua europeană Flix. FlixBus va opera curse zilnice din București spre Istanbul.

FlixBus mărește numărul curselor spre Kiev

La începutul lui aprilie, FlixBus a anunțat reluarea curselor spre Kiev, precum și spre Zhytomyr, Rivne, Vinnytsia, Uman, Khmelnytskyi, cât și Ternopil. Din 23 iunie, o nouă linie FlixBus va conecta Kiev și Wroclaw, pentru a răspunde numărului tot mai mare de persoane care călătoresc spre Ucraina. Autocarele operate în colaborare cu parteneri ucrainieni vor circula pe această rută de patru ori pe săptămână.

În total, zece rute internaționale directe FlixBus sunt acum disponibile pentru călătorii din Ucraina spre Polonia, Republica Cehă și Ungaria

Începând din martie, FlixBus oferă bilete gratuite spre Europa refugiaților ucrainieni din Przemyśl, Rzeszów, Suceava și Tulcea.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare