Firma de logistică Arcese UK a beneficiat de mediul comercial post-Brexit anul trecut, cererea pentru serviciile sale de vămuire fiind în creştere. Astfel, compania a revenit pe plus, cu un profit înainte de impozitare de 629.000 de lire sterline (pierdere de 1,3 milioane de lire sterline) pentru anul încheiat la 31 decembrie 2021. Veniturile din transport și logistică au crescut, de asemenea, cu 23%, până la 23,7 milioane de lire sterline, datorită în principal negocierilor de noi contracte și creșterii volumelor.

Într-o analiză a afacerii, Arcese UK a spus că a continuat tendința ascendentă pozitivă pe care o înregistrase în semestrul al doilea din 2020 și a adăugat că a văzut „o schimbare pozitivă a pieței la începutul lui 2021, ca impact direct al noilor reglementări vamale post-Brexit”.

„Efectul inițial a fost o cerere verticală de servicii de vămuire atât în importul în Marea Britanie, cât și în exportul din Marea Britanie, ceea ce a fost văzut imediat ca o nouă oportunitate de afaceri și a condus compania la noi investiții în sector. Compania și-a îmbunătățit, de asemenea, marja brută de la an la an cu aproximativ 30% și continuă controlul ferm al costurilor atât fixe, cât și variabile”, după cum notează Motor Transport.

„Perspectivele sunt relativ optimiste pentru 2022 și mai departe, deoarece compania continuă să-și consolideze poziția pe piaţa din Marea Britanie.”

Arcese UK a spus că nu consideră pandemia un factor de influență puternic negativ asupra volumelor viitoare, însă performanţa business-ului este expusă riscului de a fi afectată de războiul din Ucraina.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut