Din martie, șoferii care depășesc viteza în Austria vor fi pedepsiți mai aspru ca oricând. Cei care depășesc limita de viteză nu trebuie să se aştepte doar la amenzi mari sau la reţinerea permisului de conducere, ci şi la confiscarea vehiculului – chiar și definitiv.

Potrivit ultimului amendament al decretului austriac, intrat în vigoare la 1 martie, vehiculele vitezomanilor nu pot fi doar confiscate, ci chiar licitate. Potrivit noilor reguli, maşina unui șofer care depășește limita de viteză cu cel puțin 80 km/h într-o zonă rezidențială – adică ajunge la peste 130 km/h pe o porțiune normală de drum în oraș – poate fi confiscată pe loc şi scoasă la licitație, pe lângă aplicarea unei amenzi. Aceeași sancțiune se aplică și celor care merg cu viteză exagerată pe autostrăzi, depăşind limita cu 90 km/h (220 km/h pe autostradă).

Potrivit Infostart.hu, „recidiviştii” pot avea mașina confiscată pentru mai puțin de atât: dacă viteza depășește 60 km/h într-o zonă rezidențială și 70 km/h în afara unei zone rezidențiale.

În cazul în care mașina nu aparține vitezomanului, ea va fi scoasă de pe șosea pentru maximum 14 zile, iar șoferului i se va interzice condusul pentru tot restul vieții.

Potrivit unui șef al poliției locale, sarcina autorităților va fi „simplă”: să determine amploarea excesului de viteză cu ajutorul aparatelor de măsurare cu laser, iar apoi să transmită rezultatul autorităților, care vor aplica pedeapsa efectivă.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut