Camera de Comerţ din Austria (WKÖ) a identificat dezavantaje competitive din ce în ce mai mari ale transportatorilor autohtoni, plecând de la faptul că preţul motorinei în această ţară este peste media UE.

Având în vedere explozia costurilor cu energia, Markus Fischer, preşedintele WKÖ, face apel să se ţină cont de creşterea continuă a costurilor: „Costurile suplimentare enorme nu pot fi lăsate în seama companiilor de transport. Potrivit indicelui costurilor de transport realizat de asociaţie, costurile de transport au crescut cu peste 10 procente numai din ianuarie 2022, până în iunie 2022. În unele domenii de activitate, creşterile au fost şi mai mari.”

În special evoluţia motorinei afectează companiile de transport, în situaţia în care costurile cu combustibilul reprezintă o proporţie semnificativă din costurile totale ale afacerii. Creşterile de preţ nu se resimt doar la combustibil, ci şi la achiziţiile de vehicule sau de piese de schimb.

Preţul motorinei a crescut deja cu peste 30% în anul precedent, iar din februarie 2022 a continuat să stabilească noi recorduri până în martie 2022, când a depăşit pentru prima dată pragul de 2 euro pe litru. În iunie, preţul motorinei în Austria era de 2,017 euro/litru, ceea ce corespunde unei creşteri de 67% faţă de iunie 2021. Apoi, pe 18 iulie, preţul a ajuns la 2,092 euro/litru, cu 14 cenţi peste media UE.

În ţările vecine, preţul la motorină variază semnificativ. În Germania, taxa pe energie pentru carburanţi a fost redusă de la 1 iunie până pe 31 august. Preţurile au fost plafonate în Croaţia la 1,74 euro/l, iar în Slovenia plafonarea s-a făcut în mai, la 1,70 EUR/l. Şi Ungaria a plafonat preţul încă din noiembrie 2021, iar acum e de maxim 1,30 EUR/l. Ca urmare, preşedintele WKÖ solicită controale stricte asupra reglementărilor privind cabotajul pentru a proteja cât mai bine transportatorii proprii. „Concurenţii străini alimentează mai ieftin în ţările vecine şi apoi efectuează transporturi în Austria, iar asta e o denaturare suplimentară a concurenţei. De aceea, sunt necesare controale stricte la cabotaj”, spune Markus Fischer.

În Austria, potrivit Logistik Express, există 12.000 de firme licenţiate şi mici companii de transport, totalizând 80.000 de angajaţi. Două treimi din toate mărfurile din Austria sunt transportate rutier, prin urmare nu există alternativă la camion.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 2 – aprilie 2023)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare