La începutul lui septembrie, o autoutilitară blindată a fost atacată în zori, în jurul orei 5, pe autostrada italiană A16 între Candela și Cerignola Owest (în Puglia). Șoferul, un napolitan în vârstă de 54 de ani, se afla în drum spre o fabrică de încălțăminte din Lecce, potrivit portalului La Repubbliza. Tronsonul de autostradă pe care s-a produs incidentul este cunoscut pentru atacurile dese asupra autoutilitarelor care transportă bani şi alte valori.

Tâlharii au condus în spatele camionului viitoarei “victime” într-un BMW negru, apoi l-au depășit și i-au cerut şoferului să oprească, semnalizându-l. În plus, atacatorii au blocat carosabilul cu două mașini furate anterior (o mașină și un camion), cărora apoi le-au dat foc.

Cu toate acestea, planul infractorilor a eșuat. Datorită experienței și reacției, șoferul camionului a reușit să vireze brusc, să ocolească maşinile incendiate, să scape de urmăritorii săi și să ceară ajutor de la Carabinieri, a căror patrulă la acel moment se afla la ieșirea de pe autostradă în apropierea punctului de control Cerignola Ovest. Au fost alertaţi, de asemenea, şi pompierii din zonă.

În prezent, oamenii legii italieni fac investigaţii, dar atacatorii nu au fost încă prinși.

Acesta nu este primul atac de acest gen pe autostrada din zona Cerignola, unde se intersectează autostrăzile A16 și A14. Doar în iulie – august anul trecut au fost înregistrate trei astfel de cazuri.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut