Suspendarea sau reducerea călătoriilor navelor cu containere din Asia în Europa și America din cauza pandemiei de Covid-19 nu a frânat comenzile pentru nave şi containere. Practic, pare că a declanșat efectul opus, având în vedere valul de comenzi apărute în ultimele luni, probabil favorizat și de veniturile companiilor care au crescut prin majorarea tarifelor de transport.

Pe primul loc în această cursă se situează MSC care, pe lângă comenzile pentru nave noi port-containere pentru circa 800.000 TEU, ale căror livrări vor începe în 2022, cumpără şi nave second-hand de diferite dimensiuni și vechimi. De exemplu, MSC Mexic cu  5.000 TEU, care navighează de 19 ani și care, dacă nu apărea creșterea tarifelor de marfă, ar fi ajuns deja la casare. Din august 2020, MSC a achiziționat 70 de unități, pentru un total de 300.000 TEU. Datorită acestor achiziții, MSC se apropie de Maersk, care de ani de zile se află în fruntea transportului maritim de containere privind capacitatea.

Într-o măsură mai mică şi alte companii de transport maritim la nivel mondial lansează comenzi pentru nave noi. Sud-coreenii de la HMM au comandat 12 nave pentru 13.000 TEU de la Hyundai Heavy Industries și Daewoo Shipbuilding, care vor fi livrate începând cu 2024, pentru o valoare totală de aproximativ un miliard și jumătate de dolari. Germanul Hapag-Lloyd a confirmat o comandă pentru șase nave de 23.500 TEU alimentate cu gaz natural lichefiat, pentru 2024, care se adaugă celor șase deja comandate în decembrie 2020.

Acestea sunt exemple recente ale unei tendințe care, conform VasselValue, arată dublarea comenzilor în primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu 2019 și 2020. Concret, aceasta înseamnă 208 de nave port-container, pentru un valoarea totală de 16,3 miliarde de dolari și 2,6 milioaneTEU, față de 120 de nave pe tot parcursul lui 2020 și 114 pentru întreg 2019. Ritmul este atât de rapid încât unele șantiere navale au suspendat lansarea de estimări de preţ. Pentru ele ar fi o epocă de aur dacă nu s-ar fi scumpit materia primă (preţul oțelului s-a dublat într-un an). Dacă șantierele navale nu reușesc să ajusteze prețul navelor deja în construcție, riscă să se confrunte cu probleme bugetare serioase. Având în vedere că o navă mare pentru containere necesită între 25.000 şi 30.000 de tone de oțel, aceasta înseamnă o creștere a costurilor de aproximativ 15 milioane de dolari pe navă. Acum, unele șantiere navale amenință deja să nu livreze nava dacă proprietarul nu acceptă recalcularea prețului.

 

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut