Criza din transportul rutier cauzată de lipsa șoferilor din Marea Britanie se înrăutățește, mai ales că măsurile ușoare luate până acum de guvern nu au dat rezultate. Aşa este şi în cazul distribuției de combustibili.

Deja din timpul verii, unii distribuitori au rămas fără combustibili pentru câteva zile, însă spre sfârșitul lui septembrie situația s-a înrăutățit, până la punctul în care BP a închis temporar unele staţii (aproximativ 100) și a limitat aprovizionarea la altele, tocmai pentru că nu există șoferi care să conducă cisternele. Compania subliniază că alimentează benzinăriile de pe drumurile principale și locațiile cu cea mai mare densitate a populației în mod prioritar. Ziarul britanic The Guardian precizează că transportatorul Hoyer, care efectuează distribuția către 1.200 de staţii în numele BP, cu patru sute de șoferi, suferă de deficit de personal. De asemenea, Esso a închis câteva locaţii din centrele comerciale Tesco.

Presa britanică relatează că deja sunt cozi la benzinării la alimentarea cu combustibil, chiar dacă guvernul îndeamnă populația să nu se aglomereze, negând lipsa de combustibil. Situația pare să împingă Guvernul să pună în aplicare o măsură pe care asociațiile de transport și logistică o cer de luni de zile: eliminarea obstacolelor din calea imigrației șoferilor străini. Chiar pe 24 septembrie, ministrul britanic al transporturilor, Grant Shapps, nu a exclus ideea de eliberare a vizelor de intrare pe termen scurt pentru șoferii de vehicule comerciale din Uniunea Europeană. O altă măsură pe care Londra o are în vedere este aceea de a folosi armata pentru distribuție, dar cu siguranță că armata nu ar putea face munca a 100.000 de șoferi, câţi lipsesc în Marea Britanie.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut