„Brand Finance Logistics 25 2023 Annual Report”, publicat de Brand Finance, a analizat situația economică a tuturor companiilor de logistică din lume şi a întocmit clasamentul celor mai valoroase și puternice mărci de logistică din acest an. UPS este lider, în ciuda scăderii valorii mărcii cu 8% de la un an la altul, până la 35,4 miliarde de dolari.

Locul secund este ocupat de brandul american FedEx, în creștere cu 11%, până la 28,9 miliarde de dolari. JR din Japonia se află pe locul al treilea, cu valoarea în creștere cu 12%, până la 13,8 miliarde de dolari.

„În timpul pandemiei, sectorul logisticii a cunoscut o creștere fără precedent a cumpărăturilor online, deoarece restricțiile au impus o schimbare în comportamentul consumatorilor. Deși asistăm la o încetinire a acestei tendințe ca urmare a relaxării treptate și a revenirii unor consumatori la cumpărăturile offline, se așteaptă ca trecerea către e-commerce să continue, deși nu cu aceeași viteză. Deşi urmează vremuri dificile, companiile de logistică se pot aștepta ca trecerea continuă către tranzacționarea online să fie o forță motrice”, declară Richard Hay, director general al Brand Finance.

UPS  cel mai valoros brand de logistică

UPS a avut o perspectivă de creștere financiară mai scăzută în acest an, care a afectat foarte mult capitalul de marcă. Diferiți factori au contribuit la acest rezultat – creșterea inflației, recesiunea globală și problemele continue ale lanțului de aprovizionare. În ciuda provocărilor, UPS a adus îmbunătățiri semnificative operațiunilor și serviciilor, ceea ce ar putea ajuta la atenuarea provocărilor economice și geopolitice cu care compania continuă să se confrunte.

Maersk  marca de logistică integrată cu cea mai rapidă creștere

Marca de logistică integrată la nivel global, Maersk, a înregistrat o creștere a valorii de 53% față de anul trecut, până la 7,4 miliarde de dolari. Brandul a înregistrat vânzări record în acest an, iar prognozele sunt, de asemenea, în creștere. Maersk și-a dublat acum (cu 121%) valoarea față de nivelul de dinainte de pandemie. Compania și-a extins afacerea de transport aerian și a achiziționat, de asemenea, LF Logistics, consolidându-și și mai mult prezența în Asia.

JR  cel mai puternic brand de logistică, cu rating AAA

Pe lângă capitalul, Brand Finance măsoară și puterea relativă a mărcilor folosind un tablou de bord echilibrat care evaluează investiția în marketing, capitalul părților interesate și performanța afacerii. Evaluarea include date brute de cercetare de piață de la peste 100.000 de respondenți din 38 de țări și 31 de sectoare.

JR a devenit cel mai puternic brand de logistică în 2023, cu un indice de putere a mărcii de 87 din 100 și un rating AAA. JR joacă un rol esențial în dezvoltarea rețelelor și infrastructurii majore de transport din Japonia. Compania are un scor ridicat de conștientizare de 95,10 din 100 și un scor ridicat de reputație de 8,01 din 10.

JD Logistics – cel mai mare scor de percepție a durabilității

Brand Finance evaluează şi rolul pe care anumite atribute ale mărcii îl joacă în creșterea capitalului general. Un exemplu este sustenabilitatea, așa cum este reprezentată de Evaluarea percepțiilor asupra durabilității. Pentru fiecare marcă este apoi calculată Valoarea Percepției Durabilității.

Marca JD Logistics din China a căutat să contracareze emisiile mari ale sectorului și să crească percepția de durabilitate în rândul consumatorilor. Brandul are cel mai mare scor: 5,51 din 10.

UPS nu este doar cel mai valoros brand de logistică, ci are și cea mai mare valoare a percepției durabilităţii, la 2,7 miliarde de dolari.

Clasamentul complet al companiilor de logistică este disponibil AICI.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut