În contextul internațional tot mai dinamic privind reglementările ESG, mediul de afaceri românesc se pregătește pentru alinierea la noul context de raportare. Astfel, pe 29 mai 2024, lideri din domeniul sustenabilității sunt invitați la conferința anuală „ESG:Ro – Environmental, Social and Corporate Governance for a Sustainable Future”, ce va aborda aceste aspecte, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, în intervalul 08:30 – 15:30.
Evenimentul organizat de BusinessMark va aduce laolaltă lideri de companii, experți și factorii de decizie pentru a discuta despre importanța indicatorilor ESG în asigurarea stabilității și continuității organizațiilor pe termen mediu și lung.
Conferința va include sesiuni de prezentări, paneluri și o discuție 1-to-1, iar peste 15 profesioniști vor analiza și dezbate pașii pe care organizațiile trebuie să îi facă pentru a se alinia la noul context de raportare – exemple de bune practici, dar și despre dificultățile pe care le întâmpină în acest moment
Odată cu Corporate Sustainability Reporting Directive, companiile sunt proiectate într-un scenariu în care, pentru a se conforma, trebuie să privească spre o schimbare reală, colectivă, la nivelul întregii structuri departamentale. Cum poate fi absorbită strategia privind sustenabilitatea la nivelul diferitelor departamente și în interiorul echipelor? Care sunt liderii schimbării, ai sustenabilității în cadrul unei companii?
Acestea sunt doar câteva dintre temele ce vor fi explorate în cadrul evenimentului, ce va fi moderat de Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark.
Speakeri ce au confirmat prezenţa la ESG:Ro 2024:
- Special Guest: Juliette Gaussem, Group Sustainability Lead, Netceed
- Special Guest: Jacqueline Gibson, Director, International Synergies Northern Ireland
- Special Guest: Samantha Taylor, Founder, The Good Factory, Sustainability Director, Keynote Speaker, Board Member
- Dana Dobrescu, Corporate & Government Affairs Manager, Mondelez România
- Ștefania Bătrînca, Corporate Affairs Manager, Bergenbier
- Ana-Maria Iordache, Partener, D&B David și Baias – firma de avocatură corespondentă PwC în România
- Adina Tudor, External Communication Manager, Coca-Cola HBC România
- Oana Cojocaru, Sustainability Director, Globalworth Romania
- Monica Buiciuc, Head of Sustainability & Compliance, CARGUS
- Eduard Alexianu, Commercial Director, Merlin’s Beverages
- Cătălin Năstăsoiu, VP Marketing Strategy, Genesis Property
- Alina Donici, Managing Partner, Artesana
- Roberto Pătrășcoiu, CEO, Habitat for Humanity România
- Corina Blănaru, Partener, PKF Finconta ESG
- Irina Samosca, Director Support Engineering, Microsoft
- Miruna Pantel, Gender equality expert & trainer, Centrul FILIA
- Mădălin Vladu, Senior Director, Brand & Sustainability Lead, Kantar Romania
Evenimentul va avea loc la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, în intervalul 08:30 – 15:30 și vizează: CEOs, CFOs, General Managers & Executive, CSR Managers, Sustainability Managers, ESG Specialists, Marketing & PR Managers, Corporate Affairs Managers, Entrepreneurs, Financial Specialists.
Pentru mai multe informații și pentru a vă înregistra la eveniment, puteţi accesați pagina oficială a evenimentului sau puteţi scrie la office@business-mark.ro.