Camioanele electrice vor fi în curând pregătite din punct de vedere tehnologic pentru a le concura pe cele alimentate cu combustibili fosili, dar lipsa infrastructurii de încărcare rapidă va împiedica absorbția, relevă un nou studiu.
Progresele tehnologice ajută vehiculele grele alimentate cu baterii să poată face față prețurilor și, cu o infrastructură mai bună de încărcare, să acopere şi distanţe mari, arată studiul realizat de Institutul de Mediu din Stockholm (SEI). „Tehnologia bateriilor este foarte aproape de un prag care face camioanele electrice fezabile și competitive din punct de vedere economic. Nu lipsește decât o componentă complementară: încărcarea rapidă”, a spus Björn Nykvist, autor și cercetător principal la SEI. „Dacă această infrastructură este pusă în funcțiune, se invalidează vechiul argument conform căruia camioanele electrice nu pot concura gamei diesel. Acest lucru face camioanele electrice mult mai fezabile.”
Prototipurile anterioare ale camioanelor electrice au fost în general respinse ca fiind impracticabile în comparație cu cele cu motoare cu ardere internă, deoarece se bazau pe baterii grele, scumpe, care limitau spațiul de încărcare. Dar creșterea eficienței înseamnă că bateriile mai mici vor fi în curând capabile să alimenteze vehicule grele. Cu toate acestea, aceste baterii mai ușoare vor necesita o infrastructură robustă de încărcare pentru a se asigura că șoferii de camioane pot parcurge distanțe lungi, în Europa. „Ar trebui să fie un stimulent atât pentru sectorul privat, cât și pentru factorii de decizie politică, pentru a începe să se concentreze pe asigurarea disponibilității infrastructurii de încărcare rapidă”, a declarat Olle Olsson, coautor al studiului și cercetător principal la SEI.
Producătorul suedez de camioane Scania a declarat pentru Euractiv că vehiculele electrice grele pentru transportul pe distanţe lungi sunt „cu siguranță la orizont”. Până în 2024, compania prezice că HGV pentru distanțe lungi ar putea avea costuri totale mai mici decât cele cu motoare cu ardere internă pe piețele cu costuri reduse de energie electrică. Cu toate acestea, infrastructura de încărcare are nevoie de un răspuns mai rapid la nivelul UE. „Trebuie să ne îndepărtăm de procesele lungi de decizie și să începem rapid construirea coloanei vertebrale electrice de-a lungul sistemului de autostrăzi europene. Va fi crucial pentru ca sectorul transporturilor grele să îndeplinească obiectivul Acordului de la Paris”, a declarat Karin Hallstan, Scania.
Studiul SEI a evaluat costurile, consumul de energie și greutatea camioanelor electrice, comparând capacitatea de încărcare și cheltuielile cu camioanele diesel convenționale.
Rezultatele pozitive pentru camioanele electrice se bazează pe un scenariu în care încărcarea rapidă permite o autonomie de 4,5 ore, ceea ce corespunde reglementărilor UE privind repausurile obligatorii pentru șoferi.

UE și-a stabilit obiectivul de a construi un milion de puncte de încărcare publice până în 2025 şi trei milioane până în 2030.
ACEA estimează că aproximativ 6,2 milioane de vehicule utilitare medii și grele sunt în funcțiune în prezent în UE. Doar 0,04% dintre aceste vehicule au emisii zero.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

VIDEO    Interviuri
Video interviu Alexandru Catană: Quehenberger Logistics îşi consolidează poziţia de top din România
Dacă începutul pandemiei a adus Quehenberger Logistics în situaţia de a apela la somaj tehnic pentru o parte din angajații săi, compania și-a continuat creșterea ajungând în prezent la cea mai mare su...

Căutare