Cargus îşi completează ecosistemul său de opțiuni de livrare rapidă dedicate comercianților online și cumpărătorilor acestora prin lansarea unui serviciu de retur pentru clienţi. Acesta este disponibil în întreaga rețea Cargus SHIP & GO și oferă magazinelor online control în timp real asupra procesului și condițiilor de returnare, dar și mai multă flexibilitate.
Serviciul de retur se adresează comercianților din e-commerce, oferindu-le un pachet complet de soluții cu impact direct asupra eficienței afacerii și a experienței de cumpărare a clienților. Returnarea produselor achiziționate poate fi personalizată la nivelul fiecărui AWB (perioada de expirare, adresa și modalitatea de retur, adăugarea unei etichete specifice etc), astfel încât comerciantul să poată beneficia de retururi diferențiate într-un sistem automat. Mai mult, serviciul poate fi complet integrat, indiferent de platformele de e-commerce, iar magazinele beneficiază de consultanță și suport din partea echipei Cargus. „Serviciul de retur este important pentru consumatori, atunci când decid să cumpere un produs online. Valoarea adăugată a serviciului de retur oferit de Cargus crește încrederea clienților într-un business online și reprezintă un avantaj competitiv pentru comercianți. Aceștia pun la dispoziția cumpărătorilor un număr mai mare de locații convenabile pentru retur, în afară de cele proprii, și pot personaliza întreaga experiență, indiferent de profilul clienților, chiar și la nivel de cost. Studiile arată că un retur gratuit poate crește chiar și de 4 ori numărul comenzilor plasate de cumpărători”, precizează Oana Mandicescu, Chief Sales Officer Cargus.
Consumatorul poate returna automat un produs achiziționat online din oricare dintre cele 2.700 de puncte SHIP & GO din rețeaua Cargus. Acesta are trei opțiuni de returnare, în funcție de alegerea făcută de comerciant la trimitere: folosind o etichetă de retur pretipărită asociată cu AWB-ul de trimitere, primită în pachet, returnarea rapidă cu ajutorul aplicației Cargus Mobile sau generarea unui cod de retur pe site-ul Cargus. Serviciul este ușor de gestionat și eficient, atât pentru comercianți, cât și pentru consumatori. Returul prin locațiile SHIP & GO este cu până la 70% mai ieftin, comparativ cu cel la adresă.
Potrivit Eurostat, proporția cumpărătorilor online a crescut în UE, de la 55% în 2012 la 75% în 2022. În aceeași perioadă, în România creșterea a fost de 41%. În plus, 8 din 10 cumpărători online susțin că magazinele online trebuie să-și îmbunătățească serviciile de retur, iar 9 din 10 nu mai doresc să cumpere de la comercianții care oferă o experiență slabă de retur.
Serviciul de retur Cargus are o valabilitate maximă de 180 de zile.