Cererea mare de vehicule comerciale a continuat să influenţeze cifrele producătorului german de sisteme de frânare pentru camioane și trenuri, Knorr-Bremse, în cel de-al doilea trimestru, comenzile majorând rezultatele la aproape 5,2 miliarde de euro la jumătatea anului, atingând astfel un nivel record, după cum a anunțat compania. CEO-ul Jan Mrosik e de părere că Knorr-Bremse este pe cale să depăşească vânzările pentru anul acesta, planificate a fi între 6,5 și 6,9 miliarde de euro.

În al doilea trimestru, Knorr-Bremse și-a crescut vânzările faţă de perioada similară a anului trecut cu peste o cincime, până la 1,7 miliarde de euro. Profitul operațional a crescut cu peste 40%, până la aproximativ 244 milioane de euro, dar a fost mai mic decât se așteptau în medie analiștii. Concluzia a fost că acționarii au obținut un profit de 164 de milioane de euro, respectiv o creștere de aproximativ 60%.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut