Producătorul francez de semiremorci frigorifice Chéreau a decis să-și anuleze participarea la târgul IAA de la Hanovra, programat să se desfăşoare în septembrie 2022. Decizia a fost luată ca urmare a confruntării cu actuala situație economică tulburată în special de la începutul războiului din Ucraina, care generează constrângeri severe asupra aprovizionărilor și creşteri vertiginoase ale costurilor materiilor prime. 

„Într-un astfel de context este esențial să ne concentrăm pe prioritățile cheie ale companiei. Situația economică nu trebuie să ne distragă atenţia de la pregătirea tranziţiei energetice care urmează. Trebuie să ne menținem investițiile pentru înlocuirea semiremorcilor diesel cu semiremorci care funcționează cu alte moduri de energie: baterii alimentate de la panouri solare și/sau axe electrice și/sau hidrogen” , subliniază Damien Destremau, CEO Chéreau și The Reefer Group, citat de Les Routiers. Acesta este de părere că unii dintre clienţii săi nu ar înțelege de ce carosierul şi-ar menţine un anumit tip de cheltuieli, mai ales că este forțat de creșterea fără precedent a costurilor sale de producție să ceară majorări de preț la comenzile preluate anul trecut. Contractele semnate în 2021 trebuie revizuite, „devenind nesustenabile din cauza scumpirilor bruște ale materiilor de la începutul războiului ruso-ucrainean”.

Chéreau vede acum furtuna venind spre el, fără să-i poată însă prezice puterea sau durata. De aceea, face anumite eforturi „pentru a evita un rezultat financiar negativ și a-și menține investițiile importante în dezvoltarea produsului, pentru a-i asigura tranziția energetică”.

În 2021, Chéreau a produs peste 3.600 de vehicule şi a realizat o cifră de afaceri de 203 milioane EUR, cu ajutorul celor aproape 1.000 de angajați. Cota de piaţă deţinută în Franţa este de 49%, potrivit companiei, iar cea din Europa este de 15%.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare