Controalele recente desfășurate de ANAF la firmele de transport rutier care au avut ca finalitate impozitarea retroactivă a diurnei, precum și modul de transpunere în legislația românească a directivei detașării începând cu februarie 2022, reprezintă unele dintre cele mai importante provocări actuale ale industriei de transport rutier din România.

În ultimele luni, UNTRR a fost în contact cu autoritățile și a adus argumente valide de ce transportul rutier, cel mai mare contributor la exportul de servicii al României și unul dintre cei mai mari angajatori din economie, merită protejat și dezvoltat de către instituțiile statului – citiți aici nota de informare cu privire la diurnă, soluții pentru trecut, prezent și viitor.

Este esențial ca solicitările noastre către autoritățile române să fie susținute de informații actualizate și să continuăm să oferim dovezi vitale pentru clarificarea diurnei în contextul aplicării directivei detașării din februarie 2022, care să mențină competitivitatea transporturilor rutiere românești pe piața UE.

Pentru a susține aceste eforturi, UNTRR a apelat la KPMG pentru realizarea unui studiu privind impactul impozitării diurnei asupra industriei de transport rutier, pe care avem rugămintea să-l completați accesând următorul link – click aici

Data limită pentru transmiterea răspunsurilor dumneavoastră este 31.08.2021.

Vã mulțumim pentru sprijinul acordat industriei de transport rutier.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare