Ca urmare a războiului ruso-ucrainean, prețurile combustibililor din întreaga Europă au crescut semnificativ. Deşi România nu a plafonat preţul acestora, precum vecinii din Ungaria, şi nici nu a redus accizele, cum au făcut guvernele din Macedonia de Nord şi Slovacia, preţul încă se situează sub cel al majorităţii statelor europene.

Cu toate acestea, orice minimă scumpire a carburanţilor sufocă fluxurile de bani ale transportatorilor rutieri și așa serios afectate de pandemie, după cum atrăgea atenţia UNTRR în apelul lansat în urmă cu câteva zile. „Având în vedere că pentru un transportator rutier costurile cu carburanții reprezintă peste o treime din costurile de operare, în lipsa unor măsuri reale din partea Guvernului, toată populația și sectoarele economice din România riscă consecințe inflaționiste grave”, arăta UNTRR în comunicatul prin care solicita Guvernului măsuri urgente, inclusiv reducerea impozitării carburanților, pentru a evita o escaladare și mai mare a crizei economice.

Prețul mediu al motorinei în întreaga lume este de 1,12 euro pe litru, cu diferențe substanțiale între țări. Ca regulă generală, țările mai bogate au prețuri mai mari, în timp ce statele mai sărace și cele care produc și exportă petrol au prețuri semnificativ mai mici. O excepție notabilă este SUA, care este o țară avansată din punct de vedere economic, dar are prețuri scăzute la gaze. Diferențele de prețuri între țări se datorează diferitelor taxe și subvenții pentru motorină. Toate țările au acces la aceleași prețuri ale petrolului de pe piețele internaționale, dar apoi decid să impună taxe diferite. Ca urmare, prețul de vânzare cu amănuntul al motorinei este diferit.

La nivel european, Suedia conduce cu un preț de aproape 2,50 euro pe litru, iar în Norvegia motorina este cu doar câțiva eurocenţi mai ieftină. Cele două țări nordice sunt cu peste 0,3 euro în fața Danemarcei, care se află pe locul al treilea. Potrivit Vezess.hu, România se clasează pe poziţia a 23-a, fiind urmată – cu un preţ mai mic – doar de Bulgaria, Ungaria, Malta și Polonia.

Preţul motorinei pe litru:

Suedia – 2,484 EUR

Norvegia – 2,475 EUR

Danemarca – 2,159 EUR

Belgia – 2,079 EUR

Finlanda – 2,043 EUR

Germania – 2,032 EUR

Franța – 1,976 EUR

Estonia – 1,899 EUR

Olanda – 1,897 EUR

Lituania – 1,849 EUR

Italia – 1,842 EUR

Portugalia – 1,812 EUR

Republica Cehă – 1,758 EUR

Letonia – 1,752 EUR

Luxemburg – 1,728 EUR

Austria – 1,719 EUR

Irlanda – 1,719 EUR

Grecia – 1,685 EUR

Spania – 1,677 EUR

Slovenia – 1,661 EUR

Croația – 1,570 EUR

Slovacia – 1,518 EUR

Romania – 1,500 EUR

Bulgaria – 1,439 EUR

Ungaria – 1,260 EUR

Malta – 1,210 EUR

Polonia – 1,188 EUR.

* Statistica a fost publicată de Global Petrol Prices, pe 7 martie 2022

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut