În cadrul unei reuniuni a Consiliului de Supraveghere al Deutsche Bahn, desfăşurată în după-amiaza zilei de 15 decembrie, s-a decis ca conglomeratul german să înceapă pregătirile pentru a vinde până la 100% din acțiunile sale la DB Schenker.

Operatorul feroviar german intenționează să vândă DB Schenker, divizia sa de logistică, pentru a se concentra pe activitatea sa de bază în industria feroviară și pe strategia „Strong Rail”. Această strategie, lansată în 2019, se bazează pe trecerea cererii de transport de pasageri și mărfuri către călătorii feroviare ecologice, extinzând în același timp infrastructura feroviară a Germaniei.

Deutsche Bahn consideră că, sub un nou proprietar, DB Schenker poate prospera pe piața logistică, dar admite şi că „va avea nevoie de resurse financiare mai mari și de mai multă independență pentru a face achiziții internaționale în vederea păstrării și îmbunătățirii poziției sale pe piață”. Din această cauză, consiliul de administrație consideră că o vânzare ar putea „să deschidă noi oportunități pentru DB Schenker în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea”.

În primele șase luni ale lui 2022, DB Schenker a generat un profit operațional de 1,2 miliarde de euro, care este cel mai bun EBIT la jumătatea anului din istoria de 150 de ani a companiei.

Grupul a precizat că nu se grăbește să vândă DB Schenker și susține că „o vânzare va avea loc numai dacă există un avantaj financiar pentru DB Group în comparație cu menținerea DB Schenker în grup”.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut