O analiză realizată de Clean Cities evidenţiază că utilizarea bicicletelor de marfă în locul vehiculelor tradiționale de livrare last mile poate „reduce aglomerația, îmbunătăți eficiența afacerii și sprijini dezvoltarea unor orașe mai viabile și mai sănătoase”. Opinia este întărită de date: Londra a înregistrat între 2022 și 2023 o creștere cu 63% a numărului de biciclete cargo utilizate în livrări, potrivit Logistics Manager.
„Costurile sociale și de mediu ascunse, asociate cu o camionetă diesel utilizată în Londra, totalizează 2,46 miliarde de lire sterline anual”, relevă un raport din 2022 al Just Economics, Team London Bridge și Impact on Urban Health.
Între timp, Transport for London a efectuat cercetări care au constatat că bicicletele de marfă ar putea înlocui până la 17% din camionete în anumite părți ale Londrei până în 2030. „Acest lucru ar echivala cu peste 62 de milioane de mile, ceea ce ar duce la o potențială reducere în Londra şi în regiune a 30.000 t de CO2 pe an până în 2030”.
Pentru a marca această creștere semnificativă, peste 80 de biciclete cargo de la 54 de companii participante au călătorit prin centrul Londrei, peste London Bridge și pe lângă Camerele Parlamentului, pentru a „sărbători diferite organizații care folosesc alternativa durabilă la vehiculele pe benzină sau diesel”. Jack Skillen, director de sustenabilitate la Team London Bridge, a declarat: „Numai în acest domeniu, peste 200 de companii au trecut la biciclete cargo, fie că este vorba de transportul de contracte legale, probe de sânge sau deșeuri. Există alternative la vehiculele diesel și pe benzină pe care le vedem pe drumurile noastre în număr tot mai mare. Trebuie să stimulăm companiile să adopte nu numai vehicule electrice, ci și soluții inovatoare și simple, cum ar fi bicicleta cargo.”