Creșterea traficului care duce din Europa de Est către coridoarele transasiatice ale regiunii Caucaz are drept consecință implicarea unor teritorii care până acum au rămas aproape în pragul dezvoltării. Cazul uneia dintre cele mai învechite rețele de căi ferate din Europa, cea a Republicii Moldova, este semnificativ. Pentru a demonstra cum se schimbă scenariul geopolitic în acest domeniu, stau dovadă împrumuturile acordate luna aceasta de BERD căilor ferate din Moldova. Suma aparent modestă de 23,5 milioane de euro, va avea repercusiuni pozitive asupra unei linii de cale ferată, pentru o mare parte a traseului destinat doar traficului de marfă, care din sudul țării, de la Căușeni, ajunge la granițele cu România și Ucraina, în Giurgiulești. Această linie are cel mai însemnat volum de trafic feroviar din Moldova, fiind folosită de transporturile în tranzit către cele două țări învecinate.

Şi Republica Cehă investeşte în modernizarea căilor ferate, finalizând două proiecte de electrificare pentru un total de 38 km. Managerul infrastructurii SŽ a intervenit pe primii 29 km de la Olomouc la Uničov prin adoptarea tracțiunii electrice cu curent continuu de 3 kV, dar cu predispoziția de a trece la standardul de 25 kV. Cu finanțare parțială UE, șinele au fost reînnoite, linia a fost dotată cu semnalizare europeană Etcs și viteza a crescut la 160 km/h. Căile ferate SŽ continuă lucrările de electrificare pe următorul tronson de 29 km de la Uničov până la Šumperk, cu finalizarea lucrărilor în 2022. A doua intervenție a vizat coridorul cu șină dublă de 8,5 km de la Brno la Střelice, electrificat la 25 kV. Dublarea și electrificarea secțiunii vestice de 10,5 km de la Střelice la Zastávka rămâne de finalizat, iar lucrările vor începe în primăvara lui 2022.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut