Logistica crește și la fel nevoia de angajați în industrie. În acest context, Dachser Germania continuă să investească în formarea viitorilor profesioniști în logistică printr-un nou ciclu de instruire care cuprinde anul acesta 583 de stagiari noi și 30 de noi studenți.

Sectorul logistic a reușit să-și îmbunătățească imaginea în timpul crizei și a devenit mai atractiv pe piața locurilor de muncă, oferind o carieră stabilă și promițătoare. „Deoarece multe târguri de carieră au fost anulate și au existat puține evenimente de informare și oportunități de stagiu, faza de recrutare a fost destul de dificilă în acest an”, spune Vera Weidemann, șef resurse umane la Dachser, cu atât mai încântată că 600 de tineri talentați au fost inspirați să-și înceapă cariera la Dachser, în Germania. Printre începători se numără şi 90 de șoferi de camioane stagiari, însă agenții de expediție și logistică alcătuiesc cea mai mare grupare, cu 283 de recruți noi, în timp ce funcționarii din depozite alcătuiesc al doilea grup ca mărime, cu 121 de recruți noi. „În ciuda tuturor provocărilor, ne păstrăm fideli responsabilității noastre de a forma şi dezvolta tinere talente, deoarece angajații bine pregătiți sunt baza afacerii noastre”, a spus Burkhard Eling, CEO Dachser.

Furnizorul de logistică este mulțumit de situația stagiarilor din acest an, mai ales că rapoartele Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă arătau că au candidat cu 32.000 de tineri mai puţin pentru o funcție de stagiar în țară, lăsând multe locuri vacante neocupate. „În ultimul an și jumătate, cursanții și studenții noștri au făcut minuni, lucrând într-un mod extrem de motivat și contribuind la succesul companiei. Am reușit astfel să ne susținem angajamentul de performanță și calitate pentru clienții și partenerii noștri”, subliniază Burkhard Eling.

Cursanții reprezintă aproximativ 10% din forța de muncă. În prezent lucrează un total de 1.699 de stagiari și studenți la Dachser.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut