Într-o parcare din Iutlanda, lângă granița cu Germania, poliția daneză a descoperit, într-un camion românesc, bunuri furate în valoare de peste 31.000 de euro, relatează Danish Transportnyhederna.
Pe 17 decembrie, duminică dimineață, ofițerii Departamentului Danez de Control al Imigrației (UKA Vest) au zărit în parcare din Sønderjylland un camion cu înmatriculare românească și au decis să-l verifice înainte de a ieşi din ţară. Drept urmare, vehiculul a fost oprit aproape de graniță, iar investigația a relevat că atât camionul, cât și remorca, erau pline cu pungi de hârtie, genţi şi valize care conțineau cantități mari de produse cosmetice și alcool.
Oamenii legii au început o anchetă, care i-a condus la o adresă din zona Copenhaga, unde au fost descoperite mai multe obiecte furate. Drept urmare, polițiștii au reținut șapte cetățeni români. Procurorii bănuiesc că sunt mai multe persoane implicate în furt, care sunt încă în libertate.