Ministrul Transporturilor din Danemarca, Trine Bramsen, se alătură luptei împotriva eliberării numeroaselor permise de conducere în special de către Polonia și Lituania șoferilor din afara UE.

În cadrul Consiliului de Miniștri ai Transporturilor al UE de vineri, 3 iunie, desfăşurat la Luxemburg, Trine Bramsen a avertizat că utilizarea pe scară largă a șoferilor din țări terțe pune Pachetul de Mobilitate al UE sub presiune în ceea ce priveşte dumpingul social și concurența neloială.

Declarația daneză vine în continuarea inițiativei belgiene din urmă cu șase luni, concepută ca un apel către Comisia Europeană de a investiga piața șoferilor și de a verifica dacă toată lumea respectă regulile și cerințele UE. „Autoritățile belgiene sunt preocupate de creșterea explozivă a numărului de șoferi din țări terțe. Eliberarea permiselor de conducere s-a amplificat de aproape cinci ori în opt ani”, a declarat deputatul belgian Georges Gilkinet la reuniunea miniștrilor transporturilor din decembrie 2021. Acum, Danemarca îi urmează exemplul, după cum relatează Transportmagasinet. Trine Bramsen aminteşte că în timpul pandemiei de Covid-19 a avut loc o „creștere remarcabilă” a numărului de certificate pentru șoferii din țări terțe care conduc pentru transportatori cu sediul în UE. „Pare o strategie deliberată a unor mari companii de logistică din unele state membre să angajeze mulți șoferi din țări terțe pentru a menține costurile cu forța de muncă la un nivel scăzut și pentru a obține un avantaj competitiv. Astfel de practici denaturează serios concurența dintre transportatori și conduc la deteriorarea condițiilor de muncă”, a spus ministrul danez, adăugând: „Șoferii din țări terțe care lucrează în condiții nefavorabile de muncă pot reprezenta și o amenințare la adresa siguranței rutiere. Folosirea de șoferi din țări terțe ar putea fi o soluție la deficitul actual, dar asta nu este o soluție durabilă pe termen lung dacă duce la deteriorarea condițiilor de muncă.”

În unele țări, emisiile de permise pentru şoferii non-UE au stagnat, în timp ce în alte țări s-au dublat. Polonia (103.000 până în 2020) și Lituania (67.000) sunt de departe cei mai mari emitenți de certificate. Urmează Spania, Slovenia și Letonia.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut