Începând cu 1 decembrie 2023, în Germania se va aplica o nouă lege Maut. În termeni concreţi, taxa de drum se va dubla. Organizația comercială BGL vorbește despre această creștere a taxelor.
La 1 decembrie 2023, va fi introdusă o suprataxă de CO2 de 200 de euro pe tonă de CO2. Camioanele cu emisii zero vor fi scutite de taxă până la sfârșitul lui 2025, iar după aceea, doar 25% din taxele parțiale obișnuite vor fi percepute pentru costurile de infrastructură – plus taxele parțiale pentru poluarea fonică și a aerului. „În acest an, printre altele, promovăm mai puternic taxa pe baza emisiilor de CO2, astfel încât să stimulăm sectorul să treacă la vehicule ecologice şi să ne îndeplinim obiectivele de protecție a climei. În plus, de la jumătatea anului viitor vom extinde taxa pentru camioane la vehiculele cu MTMA de peste 3,5 t”, spune ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, citat de ttm.nl.
Taxele reprezintă o mică parte din costurile de transport și, prin urmare, o parte și mai mică din costurile totale – aproximativ 0,1% – deci nu sunt așteptate efecte vizibile asupra prețurilor de consum.
La perceperea taxelor de drum, statele membre ale UE trebuie să respecte cerințele Directivei Eurovigneta: tarifele medii ponderate de drum ar trebui să se bazeze pe costurile de construcție și de exploatare, întreținere și dezvoltare a rețelei. Directiva prevede că diferențierea CO2 a taxelor pentru vehiculele grele de marfă trebuie să aibă loc cel târziu începând cu 25 martie 2024.
Suprataxa de CO2 va fi introdusă ca o nouă taxă pentru costurile externe ale emisiilor de CO2 legate de transport. La fel ca tarifele actuale, acasta va fi percepută ca o sumă în cenți/km parcurs pe rețeaua de taxare. Valoarea suprataxelor depinde de caracteristicile vehiculului cu taxă în cauză, în special de clasa de emisii de CO2, greutatea și numărul de osii.
Directiva Eurovigneta obligă, de asemenea, statele UE care au introdus deja un sistem de taxare pentru camioane să perceapă taxe pentru toate camioanele de peste 3,5 t, începând cu 25 martie 2027 cel târziu. Vehicule comerciale sub 7,5 t pot fi scutite în anumite condiții. „Companiile mici și mijlocii de transport și logistică sunt șocate de dublarea taxei la 1 decembrie”, a declarat Dirk Engelhardt, directorul BGL.