Ca urmare a introducerii noii taxe pe carbon, costul feribotului în UE va crește semnificativ începând de anul viitor, anunţă Freightlink. Noua taxă va intra în vigoare etapizat, începând din 2024, și va fi aplicată în cadrul schemei Emissions Trading Scheme (ETS), în baza căreia operatorii de feriboturi vor trebui să cumpere credite de carbon. În primul an, aceştia trebuie să cumpere permise pentru 40% din emisiile lor, apoi pentru 70% (în 2025), iar din 2026 pentru întreaga cantitate emisă.

Taxa pe carbon se referă la cantitatea și emisiile de CO2 emisă de către o navă pe tonă de marfă transportată pe kilometru. Deşi este unul dintre cele mai ecologice moduri de a mişca mărfurile, transportul naval este responsabil de 3% din toate emisiile de gaze cu efect de seră (GES) la nivel mondial. ETS, introdus din 2024, își propune să reducă aceste emisii și să încurajeze operatorii să investească în nave mai ecologice. Atât această investiție, cât și prețul carbonului se vor adăuga costurilor operatorilor de feribot. La rândul lor, aceste costuri vor fi parțial transferate clienților acestora. „Unii operatori au trecut deja la combustibili alternativi – de exemplu, cele mai recente nave ale Brittany Ferries funcționează cu GPL, ceea ce reduce emisiile de carbon cu 25%. Între timp, Scandlines are mai multe nave 100% alimentate cu baterii și mai multe sunt în prezent în construcție în Turcia. Atât DFDS, cât și Stena Line, dezvoltă feriboturi alimentate cu baterii, iar Stena Line tocmai a comandat mai multe nave alimentate cu metanol. Totuși, acest lucru nu compensează pe deplin costurile crescute pentru utilizatorii de transport de marfă, deoarece acești operatori vor trebui să recupereze cumva costul investițiilor mari de capital”, subliniază CEO-ului Freightlink, Alex McDonald, citat de Logist.Today.

Taxa se va aplica tuturor rutelor către/dinspre UE, în timp ce rutele interne nu vor fi supuse acestui nou sistem. „Costurile vor fi suportate de fiecare operator de feribot, care își poate taxa clienții la discreție. Unii operatori de nave RoPax (marfă și pasageri) pot percepe taxe suplimentare atât pasagerilor, cât și clienților de transport de marfă.”

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut