În Huelva și Almería, Mowiz Truck, deținut de EYSA Group, va deschide două noi zone mari de parcare pentru camioane, păzite.
Parcarea cu 257 de locuri din Almería va fi amplasată la debarcaderul Pechina din portul orașului, care are al doilea cel mai mare trafic ro-ro din sudul Spaniei și susține una dintre cele mai mari zone de producție de fructe și legume din toată Europa. Astfel, această parcare se află într-o poziție cheie pentru marii operatori de transport cu temperatură controlată.
Parcarea cu 333 de locuri din Huelva va fi amplasată în Punta del Sebo, potrivit transportaldia.es. Această zonă, care este una dintre cele mai dezvoltate din punct de vedere logistic din oraș, este la îndemâna transportatorilor care folosesc portul pentru a călători în Insulele Canare sau Africa de Nord.
Spaţiile vor fi dotate cu sisteme moderne de control și supraveghere, precum și cu camere video, iluminat îmbunătățit, împrejmuire perimetrală, control acces pentru șoferi și vehicule.
Restaurantele, locurile pentru activitate fizică, dușurile și toaletele, spălătoriile, spațiile de odihnă pentru șoferi, internetul gratuit vor fi de asemenea la dispoziţia vizitatorilor.