În primele luni din an, segmentul de export de mărfuri a înregistrat o creștere ușoară față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce indică o evoluție optimistă pe parcursul anului, potrivit datelor interne DSV Road. Segmentul de export este susținut în principal de industria auto și de electronică.

“Deși 2024 este un an provocator în industria transportului de mărfuri, observăm o tendință de creștere ușoară a exportului de mărfuri din România. În cadrul DSV Road, activitatea de export a înregistrat o creștere de 22% în primele două luni din an comparativ cu aceeași perioadă din 2023, ca urmare a încheierii de noi parteneriate și a lărgirii portofoliului de clienți. Astfel, per ansamblu suntem optimiști privind evoluția acestui segment în următoarele luni. Sunt mai multe motive care pot da un impuls exportului, printre care extinderea rețelei de autostrăzi, dar și creșterea potențialului de business și calitatea produselor românești. Totodată, se dezvoltă segmentul de fabricare a produselor din diverse domenii de către firme internaționale în România, în special industria auto și cea electronică”, declară Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.

Astfel, printre cele mai exportate produse sunt vehiculele și componentele auto. De la echipamente electronice de consum la componente IT și echipamente industriale, exporturile din această industrie au cunoscut o creștere semnificativă în ultima perioadă. O tendință de creștere se remarcă și în domeniul agriculturii, fiind exportate cereale, legume și fructe, dar și utilaje agricole. Alte tipuri de produse care merg la export sunt materiale plastice și din cauciuc, produse textile, metale și articole din metale.

Piața pe care România exportă cel mai mult continuă să fie, în ultimii ani, Germania, urmată de Italia, Ungaria și Franța, conform INS. În 2022, valoarea exporturilor către aceste state a fost de aproape 40 de miliarde de euro. “În afară de piețele cu tradiție către care afacerile din România exportă cel mai mult, au intrat pe harta exportului și țări ca Polonia și Bulgaria, interesate de produsele românești.Important este că piața se dezvoltă din ce în ce mai mult și harta exportului pentru România se lărgește, astfel încât numărul de IMM care trimit produse în afara granițelor este tot mai mare. Ele transportă între 2.000 și 5.000 de tone de mărfuri lunar (900 de transporturi/lună)”, declară Daniel Babii, Business Development Director în cadrul DSV Road.

Pe fondul creșterii exportului, crește și cererea pentru transportul de tip grupaj. Acesta este urmat de transportul intermodal, prin folosirea combinată a trenului și a camionului, și a celui full truck load, cu încărcări complete.

De altfel, un interes crescut al IMM este și pentru soluția de Green Transport, acestea urmând trendul companiilor multinaționale cu programe de sustenabilitate și strategie ESG de a opta pentru transport de mărfuri pe bază de biocombustibil. Totodată, IMM apelează la analiza impactului asupra mediului prin mărfurile transportate, folosind aplicația CO2 Reporting Tool.

DSV Road are ca obiectiv reducerea cu până la 40% a cantității de emisii de carbon până în 2030, inclusiv în România. Astfel, la nivelul grupului DSV este disponibil un fond de finanțare în valoare totală de peste 134 milioane de euro, din care pot fi atrase investiții în programe de ESG, de reducere a CO2 și de protejare a mediului în România.

Pentru 2024, compania DSV Road estimează o creștere a business-ului cu 10%, după ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 80 de milioane de euro datorită creșterii numărului de clienți și a cererii pentru toate tipurile de transport, în special grupaj și intermodal.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut