IMM-urile românești exportă tot mai mult către Europa, astfel că, în 2023, cantităţile de mărfuri transportate către piețele externe au crescut cu 20% față de anul trecut. Predomină transportul de produse alimentare, îmbrăcăminte și încălțăminte și produse din industria ușoară, după cum arată compania de transport DSV Road, iar destinaţiile cele mai frecvente sunt către Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Republica Cehă și Ungaria.

Potrivit raportului DSV Road, IMM-urile românești transportă între 2.000 și 5.000 de tone de mărfuri lunar, fiind efectuate 900 de transporturi pe lună. Cele mai multe mărfuri exportate de IMM-urile locale ajung în Germania, Italia, Polonia, Slovacia, Cehia și Ungaria, ceea ce arată o diversificare a piețelor și abilitatea companiilor românești de a se adapta cerințelor internaționale. “Observăm o creștere semnificativă în exporturile IMM-urilor românești de la an la an. Acest lucru demonstrează nu doar abilitatea companiilor de a se adapta mediului concurențial european, dar și dorința lor de a contribui la dezvoltarea economiei românești prin extinderea pe piețele internaționale. DSV Road susține companiile mici și mijlocii din România prin servicii de transport de tip grupaj – cel mai folosit tip de transport de aceste companii, care le ajută să reducă cheltuielile cu până la 80%, prin optimizarea de rute și prin extinderea rutelor către mai multe piețe. Iar de la an la an înregistrăm creșteri ale numărului de clienți IMM din domenii diverse pentru servicii de transport atât între România și Europa, cât și pentru transport intern de mărfuri, o piață în creștere pentru compania noastră”, declară Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.

Din totalul de clienți DSV Road, 70% este reprezentat de IMM, în special din domeniile FMCG, retail, confecții, industria chimică și pharma. Cele mai multe dintre acestea importă mărfuri din diverse țări din Europa, în proporție de 80%, dar activitatea lor de export este în creștere constantă.

Cel mai folosit tip de transport de către IMM-uri – peste 90% – este de tip grupaj. Doar 5% dintre acestea închiriază un camion complet pentru transportul de mărfuri.

Pe locul următor se află transportul intermodal (rutier+feroviar), ales de IMM-urile din România pentru disponibilitatea capacității stabile de transport, pentru costurile mai puțin fluctuante comparativ cu cele de transport rutier, pentru capacitatea utilă mărită si, în mod special, pentru impactul redus asupra mediului. Transportul intermodal poate reduce cantitatea de emisii de carbon cu până la 70%.

Un interes crescut al IMM se îndreaptă şi către soluția de Green Transport – transport de mărfuri pe bază de biocombustibil. Totodată, IMM-urile apelează la analiza impactului asupra mediului prin mărfurile transportate, folosind aplicația CO2 Reporting Tool, prin care este calculată cantitatea de emisii de CO2, primind consultanță pentru optimizarea lanțului logistic.

DSV Road are ca obiectiv reducerea cu până la 40% a cantității de emisii de carbon până în 2030, inclusiv în România. Astfel, la nivelul grupului, este disponibil un fond de finanțare în valoare totală de 1 miliard de coroane daneze (peste 134 milioane de euro), din care pot fi atrase investiții în programe de ESG, de reducere a CO2 și de protejare a mediului în România.

Pentru 2023, compania DSV Road se așteaptă la o creștere a business-ului cu 10%, după ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 70 de milioane de euro, mai mare cu 40% decât în 2021, datorită creșterii numărului de clienți și a cererii pentru toate tipurile de transport, în special grupaj și intermodal.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut