La șase luni de la implementarea efectivă a Brexit-ului, lipsa șoferilor rămâne cea mai mare criză din industria transporturilor, potrivit Asociației de transport rutier RHA. Lipsa actuală, care afectează atât șoferii de vehicule grele, cât și șoferii de vanuri, are la bază două motive principale.

În primul rând, în perioada de dinainte de Brexit, mulți șoferi europeni au decis să părăsească Marea Britanie din cauza incertitudinii cu privire la dreptul lor de a trăi și de a lucra după Brexit, reducând astfel numărul total de șoferi disponibili în țară.

În al doilea rând, chiar dacă noile protocoale sunt acum în vigoare, a devenit obișnuit pentru șoferii rămași să acorde prioritate contractelor din Marea Britanie în faţa celor din UE, pentru a evita eventualele întârzieri care ar putea apărea la frontieră.

Potrivit Asociației pentru transportul rutier RHA, combinația acestor două probleme a condus la un deficit uluitor de peste 65.000 de șoferi în Marea Britanie începând din ianuarie, care are deja un efect „knock-on“ asupra logisticii din toate zonele țării. Pentru multe firme mari, pur și simplu nu există oferta de șoferi pentru a ține pasul cu cererea clienților, mai ales în ultimele câteva luni în care Marea Britanie a mai relaxat din restricţii.

Pentru a accentua importanţa efectului acestei crize de şoferi, RHA a precizat că:

  • 95% din tot ceea ce se consumă în Marea Britanie este mutat pe camion
  • 30.000 de teste pentru șoferi HGV au fost anulate în ultimul an, din cauza Covid-19
  • 40 dintre cele mai mari firme de transport britanic au un total de 3.654 de posturi vacante, adică 91 de posturi vacante per transportator
  • Firmele mici și mijlocii de transport au cel puțin 2.573 de posturi vacante, respectiv 4 posturi vacante per transportator
  • 58% din industria de transport a declarat că lipsa șoferilor se datorează Brexitului.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut