În opinia Federației Europene a Lucrătorilor din Transporturi (ETF), decizia Curții de Justiție a UE (CJUE) de a anula întoarcerea camioanelor la 8 săptămâni în țara de înmatriculare reprezintă un pas înapoi în lupta împotriva concurenței neloiale și a încălcărilor drepturilor muncii, precum și o lovitură gravă adusă sustenabilității economice și sociale a industriei. Ca urmare, federaţia cere Comisiei Europene să restabilească valabilitatea acestei prevederi din Pachetul Mobilitate 1.

Prevederea întoarcerii camionului la 8 săptămâni la bază a fost gândită ca un instrument important în combaterea practicilor comerciale dăunătoare prin exploatarea diferențelor de condiții de muncă, a obligațiilor de securitate socială și regimurilor de impozitare pe venit și corporații. „Prevederea garanta că există o legătură directă și reală între statul membru în care se află sediul și activitățile economice ale companiei într-un alt stat membru. Regula combătea proliferarea companiilor de tip cutie poștală, o practică prin care companiile sunt înființate în țările cu salarii mici din Europa Centrală și de Est în timp ce desfășoară afaceri pe piețele mai profitabile din Europa de Vest. Acest model de afaceri exploatează diferențele salariale, evită supravegherea reglementară și se bazează pe subcontractarea transfrontalieră pentru a menține în mod artificial prețurile scăzute ale camioanelor”, spune ETF.

Federația a spus că eliminarea prevederii de întoarcere a vehiculelor va „perpetua practicile dăunătoare în sector”. Acum companiile vor putea continua să localizeze flote întregi în Europa de Vest fără a avea o legătură reală cu țara în care s-au înființat. Ca urmare, incidente precum grevele de la Grafenhausen vor continua. „Implementarea regulii este fezabilă, fiind testată cu succes de la introducerea sa. De exemplu, în timpul unei inspecții din mai 2023 a unei parcări din Anvers, Belgia, autoritățile au identificat încălcări ale acestei dispoziții, demonstrând aplicabilitatea acesteia în practică.”

Federația a spus că argumentele unor reprezentanți ai industriei și ale statelor membre cu privire la impactul asupra climei sunt nefondate. Dacă firmele ar fi înființate acolo unde s-au desfășurat majoritatea operațiunilor lor, nevoia de călătorii lungi dus-întors ar fi eliminată. Modelul de afaceri actual, determinat de costuri nesustenabil de scăzute, împiedică tranziția ecologică. Prin menținerea artificială a costului transportului rutier la un nivel scăzut, acest model împiedică tranziția necesară către moduri de transport mai durabile. Ecologizarea sectorului de transport va fi posibilă numai atunci când prețurile de transport reflectă adevăratele costuri de mediu și forță de muncă asociate acestor operațiuni.

ETF își reiterează sprijinul ferm pentru Pachetul Mobilitate în ansamblu și obiectivele sale mai ample de a reforma sectorul transportului rutier. Totodată, Federația subliniază că CJUE nu contestă natura juridică a acestei dispoziții, ci doar subliniază lipsa unei informații suficiente. Prin urmare, ETF consideră că CE are responsabilitatea de a aborda aceste deficiențe și ar trebui să încerce să reintroducă dispoziția abrogată pentru ca vehiculele să se întoarcă la fiecare 8 săptămâni în țara de înmatriculare.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut