Dezvoltatorul, proprietarul și administratorul de spații industriale și logistice, CTP, își consolidează parteneriatul strategic cu FAN Courier prin închirierea unei suprafețe de 4.500 mp în CTPark Deva. Această nouă extindere aduce suprafața totală ocupată de FAN Courier în parcurile logistice CTP la peste 10.000 mp, compania fiind deja prezentă în CTPark Sibiu East și CTPark Craiova East.

CTPark Deva beneficiază de acces facil la Autostrada A1, care conectează rapid Deva de principalele hub-uri logistice din țară, și oferă acces la transportul public, făcându-l o alegere excelentă atât pentru logistică, cât și pentru forța de muncă din zonă.

Jovan Radosavljevic, Managing Director CTP Romania, a declarat: „După ce am sprijinit creșterea impresionantă a FAN Courier de-a lungul anilor, ne bucurăm să facem un nou pas împreună, adăugând încă o locație în cadrul colaborării noastre. Acestă extindere reflectă angajamentul nostru de a susține clienții să se extindă, oferindu-le spații flexibile, amplasate strategic, adaptate nevoilor lor în continuă evoluție. În CTPark Deva ca hub logistic pentru Transilvania, suntem încrezători că FAN Courier va continua să prospere, valorificând infrastructura modernă și conectivitatea acestui parc pentru a-și susține expansiunea.”

CTP continuă să-și dezvolte portofoliul de parcuri industriale și logistice pentru a oferi clienților soluții personalizate și flexibilitate pe piață. Extinderea FAN Courier în cadrul CTPark Deva este un exemplu concret al modului în care rețeaua națională a CTP oferă soluții care nu sunt disponibile pe alte platforme logistice, permițând clienților să își scaleze rapid operațiunile.

Orașul Deva și împrejurimile sale, cum ar fi localitatea Băcia, au devenit în ultimii ani un hub important pentru companiile din industria auto și high-tech, care aleg să își aducă producția mai aproape de clienți prin procesul de „nearshoring”. Această tendință a fost accelerată de provocările din lanțurile de aprovizionare cauzate de pandemie și de tensiunile geopolitice, la care se adaugă noile reglementări ale Uniunii Europene, care încurajează din ce în ce mai multe firme să își stabilească operațiunile în Europa Centrală și de Est.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut