O treime din cele peste 197.000 de camioane controlate în 19 țări din UE în acțiunea organizată de Roadpol încalcă cel puţin o reglementare, acum, când cea de-a doua parte a Pachetului Mobilitate – care va spori presiunea pe transportatori – este în plină desfășurare.

Roadpol a desfășurat în octombrie o acțiune coordonată împotriva transportului greu în Europa. Cele mai multe încălcări ale controlului Roadpol au vizat viteza, utilizarea centurilor de siguranță, defecțiuni tehnice și deficiențe ale vehiculului; 13.045 de șoferi au fost găsiţi cu erori ale timpul de conducere și de odihnă.

Au fost inspectate în total 197.254 de camioane, iar defecte și deficiențe au fost găsite la 69.453 de camioane, adică la 35,1% dintre ele. Aici, relevantă este comparaţia cu controlul anterior: rata neregulilor a crescut de la 20% la 35%, adică aproape s-a dublat.

Acum, Pachetul Mobilitate va pune şi mai multă presiune pe sectorul transporturilor, pentru că vine cu reguli mai stricte pentru cabotaj, modificarea regulamentului programului de lucru pentru șoferi,

introducerea autorizaţiei și a tahografului pentru autoutilitare, obligatia de a returna camioanele la sediul societăţii la fiecare 8 săptămâni, întoarcerea șoferului în țara de origine la fiecare 4 săptămâni, reguli mai stricte pentru societățile de tip „cutie poștală” sau înregistrarea manuală a tuturor camioanelor care trec granițele în Europa. Ca urmare, precizează tungt.no, transportatorii care operează în Europa de Vest vor avea nevoie de o bază în Europa de Vest sau Centrală în loc de Europa Baltică sau de Sud-Est, după modelul bazei Girteka din Polonia. Apoi, lipsa de șoferi va crește din cauza productivității mai scăzute a șoferilor actuali, plata crescută pentru zilele de odihnă va demotiva munca în același număr de zile pe an, ceea ce va duce la o productivitate mai scăzută per șofer, egală cu o lipsă crescută de șoferi.

De asemenea, penuria de camioane în Europa de Vest va crește din cauza cerințelor de returnare, indemnizațiile de șomaj pentru șoferi sunt înlocuite cu o cotă salarială mai mare, care va fi impozitată. Colliecare consideră că acest lucru înseamnă o creștere cu 24% a costurilor salariale, la prețuri mai mari și termene de livrare mai lungi.

Și acest lucru se întâmplă în același timp în care proporția încălcărilor regulamentelor în Europa s-a dublat în numai un an și jumătate.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare