În contextul sancțiunilor impuse Moscovei, operatorul național de căi ferate din Finlanda, VR, suspendă serviciul dintre Helsinki și Sankt Petersburg, închizând astfel una dintre ultimele legături de transport dintre Rusia și UE.

Rusia este din ce în ce mai izolată de Uniunea Europeană. De luni, 28 martie, serviciile feroviare (atât de marfă, cât și de pasageri) între Helsinki și Sankt Petersburg au fost suspendate. Operatorul național de căi ferate din Finlanda, VR, a „înghețat” de fapt serviciul din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei, închizând, după oprirea zborurilor, una dintre ultimele legături de transport dintre Rusia și Europa.

Potrivit rapoartelor agențiilor internaționale, citate de Uomini e Trasporti, trenurile care leagă cele două țări sunt deținute de compania Karelian Trains, un joint venture între VR și compania rusă de căi ferate RZD. Și întrucât RZD se află pe lista sancțiunilor SUA și UE, ministrul Afacerilor Europene, Tytti Tuppurainen, a trimis o scrisoare companiei VR în care a precizat că „nu mai este potrivită funcţionarea trenurilor”. Ca urmare, VR a retras trenurile în depoul din Helsinki, fără să se cunoască momentul retabilirii legăturii.

Granița dintre Finlanda și Rusia a rămas acum deschisă doar pentru trecerea autobuzelor și mașinilor private.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut