Costurile în creștere pentru energie și materii prime fac Germania neatractivă pentru companiile americane care vor să investească aici. Într-un sondaj al Camerei de Comerț Americane din Germania (AmCham Germany), realizat în rândul celor mai mari companii americane locale, ratingul s-a înrăutățit de la 1,9 anul trecut la 2,4. Pentru anul viitor, Germania primește un rating de 2,7 din partea companiilor americane, potrivit Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).
„Tendința în evaluarea amplasamentului de afaceri arată că politicul trebuie să îmbunătățească condițiile cadru economice, astfel încât Germania să rămână competitivă în viitor”, a avertizat președinta AmCham Germany, Simone Menne. „Mai ales prețurile la energie trebuie aduse la un nivel care să permită companiilor să concureze la nivel internațional.”
Cifra de afaceri totală a celor mai mari 50 de companii americane în Germania a crescut din nou după scăderea din pandemie, cu 15%, până la 218,4 miliarde de euro, după calculele Am Cham. Numărul angajaților din aceste companii din Germania a rămas aproape neschimbat față de anul precedent, la 275.000.