Flanco a deschis cel de-al 10-lea magazin Flanco Smart Discounter, în centrul comercial Pitești Retail Park. Investiția alocată celor 10 noi puncte de vânzare, fie trecute printr-un proces de reamenajare, fie deschise în locații noi, s-a ridicat la 5 milioane de lei. În luna aprilie, retailerul anunțase că devine prima rețea de magazine Smart Discounter electro-IT din România.

„Dacă în prima parte a anului ne-am propus să ajungem la 10 magazine Flanco Smart Discounter în 2024, în luna octombrie ne-am atins deja acest obiectiv, astfel că până la finalul anului urmează să îl depășim”, spune Ovidiu Nicușan, Director Marketing Flanco. „Pentru 2025 avem planuri și mai ambițioase – să redeschidem sau să inaugurăm cel puțin alte 50 de magazine Smart Discounter, iar în următorii doi ani să încheiem procesul de rebranding în întreaga rețea.”

Suprafața totală a magazinelor Smart Discounter, deschise de la lansarea noii poziționări, a ajuns în prezent la 7.000 mp, în urma unei investiții de 5 milioane de lei. Acestea sunt amplasate în șapte orașe: două magazine în capitală, două în Ploiești și două în Pitești, respectiv unul în Constanța, Brașov, Suceava și Focșani. „Procesul de adaptare a întregii rețele de magazine la noua poziționare este unul amplu și de durată. Anul acesta ne-am concentrat pe magazinele cu cele mai bune performanțe din țară, iar Flanco Pitești Bradu s-a numărat printre ele, cu un număr în creștere de clienți și rezultate foarte bune în vânzări”, adaugă Ovidiu Nicușan.

Cu o suprafață de 1.000 mp, magazinul este cel de-al patrulea punct de vânzare Flanco din Pitești.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut