Flanco deschide vineri, 6 decembrie, cel de-al patrulea magazin al său din Ploiești, în complexul comercial Prahova Value Centre. Până la finele anului, retailerul va ajunge la 16 magazine Flanco Smart Discounter, cu peste jumătate mai mult decât obiectivul anunțat în prima parte a anului, odată cu lansarea noii poziționări de brand – prima rețea de magazine Smart Discounter electro-IT din România.

„Mall-urile și centrele comerciale mari rămân principalul punct de interes pentru extinderea rețelei noastre”, spune Ovidiu Nicușan, Director Marketing Flanco. „Anul acesta am urmărit să reamenajăm, în acord cu noua identitate, magazine importante pentru rețeaua noastră, cele mai multe fiind amplasate în marile centre comerciale. În același timp, continuăm să intrăm inclusiv în orașele mici, acolo unde clienții au nevoie de produsele și de consilierea noastră.”

Odată cu deschiderea noului magazin din Ploiești, retailerul ajunge la 13 magazine Flanco Smart Discounter. Până la finalul anului, mai are planificate trei inaugurări, în Târgu-Frumos, Codlea și Huși, aceste orașe adăugându-se celorlalte opt în care noua identitate de brand este deja vizibilă: București, Ploiești, Pitești, Constanța, Brașov, Suceava, Focșani, Râmnicu-Vâlcea.

Investiția alocată pe parcursul anului celor 16 noi puncte de vânzare, fie trecute printr-un proces de reamenajare, fie deschise în locații noi, a ajuns la o valoare de 5,5 milioane de lei. Suprafața magazinelor Flanco Smart Discounter va depăși, până la finalul anului, 9.000 mp. „Ploiești este unul dintre orașele cu cele mai bune rezultate pentru magazinele noastre, așa că trei din cele patru puncte de vânzare Flanco din Ploiești sunt deja semnalizate ca Smart Discounter. E important să amintim că, deși procesul de reașezare a identității vizuale este unul complex și de durată, clienții din toată țara pot beneficia de campaniile și de ofertele Smart Discounter, acestea fiind disponibile în toate magazinele rețelei”, adaugă Ovidiu Nicușan.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut