
Flanco se apropie de finalizarea unui proces amplu de reamenajare a nouă dintre magazinele sale, a căror suprafață totală, de 8.000 m2, reprezintă aproximativ 15% din întreaga rețea. Investiția s-a ridicat la o valoare de aproximativ 7 milioane lei.
Retailerul a demarat procesul de reamenajare în toamna anului trecut, cu magazinul din Afi Cotroceni (București), urmat de alte patru puncte de vânzare din capitală, dar și din alte orașe din țară, precum Constanța, Bacău, Galați şi Pitești. Proiectul de reamenajare se va încheia la finalul lunii aprilie.
„Principalul obiectiv a fost acela de a armoniza spațiile de vânzare alocate fiecărei familii de produse, cu cererea clientului. Fiecare locație este diferită – avem magazine în care clienții vin preponderent pentru produse de necesitate, precum electrocasnicele mari – și locații în care clienții vin pentru gadgeturi, produse de lifestyle și aspiraționale. Scopul nostru a fost acela de a reface planul fiecărui magazin, astfel încât noua organizare a spațiului să reflecte mai bine interesele clienților care ne calcă pragul”, a declarat Ionuţ Cîrstea, Retail Manager Flanco.
Pe lângă modificările aduse în modul de amplasare a categoriilor de produse, magazinele au beneficiat și de modernizări precum implementarea etichetelor electronice, culoare mai largi, înlocuirea mobilierului cu unul mai prietenos, care să încurajeze interacțiunea clienților cu produsele – în special în zonele de gaming, dispozitive smart și echipamente audio-video. „În faza de planificare, am ales magazine cu trafic ridicat, cu un potențial important de vânzare, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Încă de la finele anului trecut am observat o creștere a vânzărilor în magazinele reamenajate, fără a fi corelată, în mod obligatoriu, cu o creștere a traficului. Expunerea îmbunătățită a produselor de interes și posibilitatea clientului de a interacționa cu acestea, au fost cele care au contribuit în mod esențial la rezultatele favorabile observate”, spune Ionuț Cîrstea.