Începând din aprilie, Flanco Retail şi-a internalizat serviciul de livrare în București și în județul Ilfov. Astfel, în fiecare zi, opt mașini din flota Flanco, fiecare cu câte doi livratori, asigură livrările pentru produsele comandate pe flanco.ro.

„Chiar dacă traversăm o perioadă de contracție din punct de vedere economic, cu tendință de scădere a consumului, focusul principal rămâne clientul. De aceea, am optat pentru asimilarea internă a serviciului de livrare, știind că rezultatul va fi creșterea considerabilă a calității serviciilor. Din aprilie, am monitorizat evoluția gradului de satisfacție, care a crescut chiar și cu 25%, comparativ cu livrarea standard, prin servicii de curierat”, declară Cătălin Cîrnaru, Director de operațiuni Flanco Retail.

Pentru clienţii care comandă online, livrarea internalizată are numeroase avantaje. Retailerul are un control mai bun al echipei de livrare dedicate, care poate răspunde personalizat solicitărilor și asigură o livrare mai rapidă. De asemenea, livratorii asigură o conduită adecvată, în avantajul clientului. Toate acestea cresc gradul de satisfacție a clienților și probabilitatea să recomande serviciile Flanco.

Pe lângă produsele electro-IT, clienții pot achiziționa online noi categorii de produse, atât din zona bunurilor de larg consum, cât și din cea a bunurilor de folosință îndelungată: anvelope, cosmetică și make-up, fitness și ciclism, bricolaj și obiecte sanitare, rechizite și birotică, articole de transport pentru copii și cărucioare, detergenți și produse de curățenie pentru interior și exterior, casă și decorațiuni. „Deși în ultima perioadă am observat o mai mare aplecare a clientului spre eficiență, argumentul principal al achiziției fiind prețul, în continuare, peste o treime dintre români declară că, pentru ei, contează serviciile – în primul rând cele logistice, de livrare, urmate de cele financiare – posibilitatea de a cumpăra în rate – de condițiile de retur și de garanţiile extinse”, completează Cătălin Cîrnaru.

Pe lângă livrarea prin curier, clienții mai au la dispoziție alte două opțiuni de a intra în posesia produselor comandate online: prin livrare în unul din cele peste 4.600 de lockere din toată țara sau cu ridicare din cea mai apropiată locație Flanco.

Retailerul are în plan extinderea serviciului de livrare internalizată, pe parcusul anului, și în alte orașe din țară.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut