Furnizorul global de călătorii cu autocarul, Flix SE, a raportat o creștere cu 30% a venitului total în 2023. Pentru prima dată, venitul anual a depășit 2 miliarde de euro, în creştere cu mai mult de 25%, cât prognozase inițial compania.
Anul trecut, 81 de milioane de pasageri au călătorit spre mai mult de 5.600 de destinații, folosind serviciile FlixBus, FlixTrain, Greyhound și Kamil Koç, mai mult cu 34% față de 2022. În plus, Flix a obținut un EBITDA ajustat de 104 milioane de euro, în creștere cu 97 de milioane de euro față de 2022 – o marjă EBITDA ajustată de 5,2%. “Rezultatele anuale demonstrează că strategia din ultimii 10 ani este cea potrivită”, spune André Schwämmlein, Co-Fondator și CEO al Flix.
În Europa, Flix raportează o creștere de 46% a veniturilor totale, ajungând la 1.186 de milioane de euro. Această evoluție a fost determinată de o creștere cu 41% a numărului de pasageri comparativ cu 2022, până la 55 de milioane. În 2023, Flix a lansat primele curse în Finlanda și Grecia, conectând astfel toate țările continentale din UE.
Pentru piața din România, compania travel-tech a continuat să consolideze parteneriatele cu operatorii locali și să crească numărul de destinații internaționale, prin lansarea primelor curse spre Grecia.
Prin parteneriatul cu Atlassib, FlixBus a reușit să își extindă oferta de călătorie spre 50 de noi destinații din Italia, Franța sau Germania. “Cererea pentru călătoriile cu autocarul este în creștere de la an la an. Pe plan local, similar cu trendul ascendent observat la nivel global, tot mai mulți pasageri aleg autocarul și apreciază flexibilitatea serviciilor noastre. Există un potențial uriaș de dezvoltare și de modernizare în sector, iar în 2024 avem șansa de a face transportul colectiv mai atractiv și mai accesibil pentru pasageri, de a crește conectivitatea între orașe și de a încuraja un mod de a călători mai prietenos cu mediul”, a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România.