FM Logistic, jucător global în domeniul logisticii, și Urbantz, unul dintre furnizorii de soluții pe livrarea urbană, și-au unit forțele în iunie pentru a gestiona livrările urbane în București. În acest fel, cele două companii marchează etapa inițială a colaborării lor, al cărei obiectiv este implementarea soluției, la nivelul întregii țări, până la finele anului.

Parteneriatul pune în valoare algoritmii avansați ai Urbantz și permite FM Logistic să orchestreze o planificare optimizată pentru comenzile urbane. Aceasta include luarea în considerare a unor factori cruciali precum datele de trafic, ferestrele de timp de livrare, capacitatea vehiculelor și preferințele clienților. Un alt beneficiu este vizibilitatea fiecărei etape a livrării în timp real, de la pregătire și expediere până la tranzit și recepția finală.

Dispecerii FM Logistic pot acum să urmărească în timp real comenzile și să ofere un interval orar de livrare mai precis cliențilorm care vor fi anunţaţi prin SMS cu privire la ora estimată de livrare. La sfârșitul procesului, FM Logistic obține în timp real dovada livrării prin fotografii, scanări și semnături digitale, îmbunătățind și mai mult experiența generală a clienților. Obiectivul ambițios este ca această soluție inovatoare să fie implementată la nivel național până la sfârșitul acestui an.

Lavinia Ștefan, director de transport la FM Logistic, a declarat: “În acest moment, suntem concentrați pe digitalizarea activității noastre de transport. Introducerea soluției digitale de la Urbantz în operațiunile noastre zilnice de transport a fost un real succes. Acum putem să ne planificăm eficient livrările urbane, să soluționăm mai rapid reclamațiile clienților, să măsurăm performanța transportatorilor și, cel mai important, să avem dovada livrării în timp real. Sustenabilitatea este esențială pentru noi, iar acest parteneriat se aliniază cu obiectivele noastre de a face livrari sustenabile.”

Jonathan Weber, CEO Urbantz, a adăugat: “La Urbantz, îmbinăm inovația cu durabilitatea. Parteneriatul cu FM Logistic subliniază acest angajament, ridicând experiența de livrare și abordând în același timp imperativele de mediu. Împreună, trasăm un viitor mai verde și mai eficient pentru livrările last mile în România.”

Parteneriatul dintre FM Logistic și Urbantz este în acord cu planul strategic Powering 2030 al FM Logistic, care acoperă logistica urbană, automatizarea și robotizarea, dezvoltarea durabilă, transportul 4.0 și experiența clienților. FM Logistic a luat deja măsuri proactive în direcția sustenabilității prin încorporarea de furgonete electrice în flotă, cu mai multe vehicule similare pregătite pentru implementare în următoarele săptămâni.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut