Monitorul Oficial din Franţa a publicat decretul care anulează obligația conducătorilor de vehicule industriale care intră pe teritoriul francez din Marea Britanie de a prezenta dovada unui test negativ la Covid-19. Până acum, scutirea era prevăzută numai pentru cei care petreceau mai puțin de 48 de ore în Marea Britanie, iar acum această limită de timp a fost eliminată. Scutirea se referă numai la profesioniștii din transportul rutier și nu la alte persoane cu vârsta peste unsprezece ani, pentru care testul rămâne obligatoriu.

Pe de altă parte, Olanda a fost desemnată de Germania ca „zonă cu incidenţă ridicată” începând de marți, 6 aprilie, de la ora 00:00, cu consecințe pentru transportul de marfă.
Şoferii au obligația de a prezenta un test negativ (PCR sau rapid) nu mai vechi de 48 de ore, atunci când călătoresc în Germania. Există însă şi excepţii, pentru sejururi mai scurte de 72 de ore sau pentru intrările în Germania pentru a ridica/repara un camion.
Însă şoferii trebuie să se pre-înregistreze înainte de a intra în Germania, cu excepţia călătoriei de 24 de ore. Şoferii pot rămâne peste noapte în Germania, dar orele acestea sunt incluse în restricția de 24 și 72 de ore.
Șoferii dintr-o zonă cu incidenţă ridicată, care se află în tranzit prin Germania sunt scutiți de cerințele de înregistrare și testare.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut