Garda Financiară din Reggio Emilia (Italia) a descoperit o fraudă fiscală în comerțul cu paleți, realizată prin achiziționarea ilegală de paleți de la transportatori.

După cum relatează Trasporto Europa, Garda Financiară a descoperit o fraudă fiscală în comerțul cu paleți în provincia Reggio Emilia. Potrivit anchetatorilor, cele patru persoane cercatate au achiziționat paleţii în mod ilegal de la șoferii de vehicule industriale care nu le-au restituit în circuitul de reutilizare. Acești paleți au fost apoi revânduți legal de companiile înființate de suspecți. Pentru a justifica achiziționarea paleților furați, organizația a înființat alte „societăți de carton” care emiteau facturile către firmele care vindeau paleții. Aceste facturi nu au servit doar la justificarea achiziției paleților, ci și la deducerea costurilor false și, astfel, la reducerea taxelor şi impozitelor.

Ancheta a început prin verificarea uneia dintre companii, care era atât furnizor, cât și client al celorlalte companii. În cadrul anchetei, organele de control au mai descoperit că trei dintre cei patru suspecți au obținut o finanțare de stat de aproximativ 500.000 de euro în 2020 și 2021, în cadrul ajutoarelor acordate în perioada pandemiei. Una dintre companii a obținut subvenții prin transmiterea de informații medicale false, apoi a declarat faliment la începutul lui 2022.

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 4 – octombrie 2023)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare