Producătorul olandez de produse lactate FrieslandCampina și-a propus să realizeze, începând cu 2026, economii anuale de costuri de 400-500 de milioane de euro, prin implementarea unei noi strategii de afaceri.

Strategia Expedition 2030 urmărește să îmbunătățească profitabilitatea și să stimuleze o creștere durabilă în viitor, concentrându-se pe fiecare grup de afaceri. În fapt, va folosi o parte din economii pentru a compensa inflația și a împărți partea rămasă în mod egal – între investițiile în creștere durabilă și creșterea profitului net al companiei.

Măsurile preconizate de economisire a costurilor vor începe a fi implementate din ianuarie 2024 și vor avea ca rezultat restructurare și pierderi de locuri de muncă, a menționat producătorul. Cu toate acestea, planul nu se va referi la închiderea locațiilor de producție. „Obiectivul nostru e clar: să fabricăm produse de calitate superioară din laptele membrilor noștri și astfel să generăm valoare maximă pentru ei, ca să poată investi în continuare în viitorul durabil al fermelor lor. De aceea, este important să ne îmbunătățim structural performanța afacerii”, spune Jan Derck van Karnebeek, CEO al Royal FrieslandCampina NV.

Grupul de produse lactate va investi în fabrica din Borculo, Țările de Jos, pentru a dubla capacitatea de producție a izolatelor din proteine din zer şi a răspunde astfel cererii tot mai mari de ingrediente din partea companiilor de nutriție pentru sport și sugari.

Cooperativa de produse lactate va anunța implicațiile organizatorice și costurile unice de restructurare asociate la jumătatea lui decembrie.

FOTO: FrieslandCampina / News

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut