Numărul insolvențelor din Germania crește din nou semnificativ, după o perioadă de minim istoric. Agenția Creditreform a înregistrat 8.400 de insolvenţe în primele șase luni ale acestui an, ceea ce înseamnă o creștere de 16,2% față de prima jumătate a lui 2022.

Potrivit Creditreform, companiile mijlocii și mari au fost atrase în criză în ultimele luni, astfel că numărul angajaților afectați de falimentul angajatorilor lor a crescut disproporționat – de la 68.000 în prima jumătate a lui 2022, la aproximativ 125.000 în primele șase luni ale acestui an, notează Verkehrs Rundschau. „Poverile enorme ale costurilor cauzate de prețurile excesive la energie și materiale îşi arată efectul. După ani de scădere a cifrelor de insolvență, tendința s-a inversat”, a declarat Patrik-Ludwig Hantzsch, șeful departamentului de cercetare economică Creditreform. Pandemia sau inflația prețului energiei au avut, de asemenea, un impact asupra companiilor mai mari.

Pentru restul anului, Creditreform se așteaptă ca situația să se înrăutățească și mai mult. „Condițiile economice generale pentru companii rămân tensionate din cauza inflației și a schimbării ratelor dobânzilor. Numărul ar putea chiar să se accelereze în următoarele luni.”

Şi Allianz Trade se așteaptă la o creștere semnificativă a falimentelor în acest an, până la aproximativ 17.800 – cu 22% mai mult decât în anul precedent. Potrivit experților, un motiv important pentru aceasta este creditarea mai restrictivă de către instituțiile financiare, observată după turbulențele bancare din primăvară

Abonament newsletter

Alte metode de abonament

RĂSFOIEŞTE
Revista Logistic Post (nr. 5 – ianuarie 2024)
Arhiva publicațiilor
VIDEO    Interviuri
Video interviu Danor Ionescu: Pall-Ex, 10 ani de succes în România
Anul acesta se împlinesc 10 ani de când conceptul Pall-Ex a fost adus în România de către Danor Ionescu, cel care este acum CEO-ul companiei. Activitatea a început în 2011 cu 16 parteneri, număr care ...

Căutare

Sari la conținut